Ieri, 24 februarie, poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, împreună cu lucrători din cadrul Sectorului P.F. Sarasău, au declanşat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale pe raza județului Maramureş.
Astfel, în jurul orei 19.20, poliţiştii de frontieră au observat un grup format din șase persoane care se deplasa, pe direcţia localităţii de frontieră Săpânţa, de la malul râului Tisa spre interiorul ţării. Polițiștii s-au dus la personele în cauză, care nu îşi justificau prezenţa în zonă. Cinci dintre ele s-au oprit, însă cea de-a şasea a încercat să fugă spre malul râului Tisa, fiind reţinută după aproximativ 100 de metri de urmărire.
Cele şase persoane au fost conduse la sediul poliţiei de frontieră, în vederea continuării cercetărilor. Din primele verificări, s-a stabilit că este vorba despre cinci migranţi, trei cetăţeni din Sri Lanka şi doi din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 17-25 de ani, care au declarat că intenţionau să ajungă într-o ţară din Spaţiul Schengen. În acest sens, au apelat la cea de-a şasea persoană reţinută de poliţiştii de frontieră, cetăţeanul ucrainean B. Evgheni, de 23 de ani, care trebuia să-i aducă în România în schimbul sumei de 200 U.S.D.
Conform acordului de readmisie dintre Comunitatea Europeană şi Ucraina, cei cinci cetăţeni din Sri Lanka şi Bangladesh au fost predaţi autorităţilor de frontieră din Ucraina. În continuare, poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, îl cercetează pe cetăţeanul ucrainean pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de migranţi şi trecere frauduloasă a frontierei de stat. Pe numele acestuia a fost emisă ordonanţă de reţinere de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 25.02.2016 să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
ACTUALIZARE – Tribunalul Maramureș
Aducem la cunoştinţa opiniei publice că prin încheierea penală nr. 13/F din data de 25.02.2016, pronunţată în dosarul nr. 502/100/2016 al Tribunalului Maramureş, s-a dispus, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25 februarie, până la data de 25 martie a.c., inclusiv, a inculpatului B. E., în vârstă de 23 de ani, cetăţean ucrainean, domiciliat în regiunea Zakarpatia, Ucraina, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, prevăzută de art. 263 alin. 1 şi alin. 2 lit. din Codul penal.
Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpatului, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că acesta, în data de 23.02.2016, a condus şi transportat din Ucraina în România, peste râul Tisa, cu ajutorul unei bărci, un număr de 5 migranţi provenind din statele Sri-Lanka şi Banglades, migranţi depistaţi ulterior pe teritoriul României. Infracţiunea pentru care inculpatul este cercetat, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Inculpatul a contestat hotărârea Tribunalului Maramureş, dosarul urmând a fi înaintat, în vederea soluţionării, Curţii de Apel Cluj.
Conducător al Biroului de informare şi relaţii publice, Judecător WALTNER ILEANA – DANIELA
ACTUALIZARE – Comunicat Parchet
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au dispus, la data de 24 februarie 2016, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului BOBOV EVGHENI – cetăţean ucrainean, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de migranţi şi trecere frauduloasă a frontierei de stat. La aceeaşi dată, faţă de inculpat a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.
Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că, în data de 23 februarie 2016, în jurul orelor 18.00, în baza unei înţelegeri prealabile cu un alt cetăţean ucrainean neidentificat, inculpatul Bobov Evgheni a preluat de pe malul ucrainean al râului Tisa un număr de cinci persoane originare din Sri Lanka şi Bangladesh, pe care le-a transportat cu o barcă pe malul românesc, trecând astfel ilegal frontiera de stat a României. La scurt timp după ce au ajuns pe teritoriul României, au fost depistaţi de către organele poliţiei de frontieră pe raza localităţii Săpânţa, judeţul Maramureş. La data de 25 februarie 2016, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Maramureş.
Precizăm că, punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.