Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la naşterea monahului Nicolae Steinhardt de la Rohia. Fundaţia „Nicolae Steinhardt” şi Academia Română, prin Secţia de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie, vor organiza, cu acest prilej, o sesiune de comunicări în Aula Academiei Române. Evenimentul cultural-ştiinţific va avea loc pe 4 iulie, la ora 10:00.
Vor participa ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, clerici şi monahi, academicieni şi oameni de cultură, între care: Înalt Preasfinţitul Mitropolit Andrei al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, acad. Ionel Haiduc, acad. Alexandru Surdu, C.S.I dr. Nicolae Mecu, pr. conf. dr. Ştefan Iloaie, conf. dr. Florian Roatiş şi lect. dr. George Ardeleanu.
Nicolae Steinhardt s-a născut la 29 iulie 1912, în comuna Pantelimon de lângă Bucureşti, într-o familie de origine evreiască. A studiat Dreptul şi Literele la Universitatea din Bucureşti şi a fost botezat la 15 martie 1960, în închisoarea de la Jilava.
A fost tuns în monahism pe 16 august 1980, la Mănăstirea Rohia de către Înalt Preasfinţitul Justinian Chira şi vrednicul de pomenire arhiepiscop Teofil Herineanu. Nicolae Steinhardt a trecut la cele veşnice pe 30 martie 1989.