Românii au fost angrenaţi în cinci meciuri în noaptea trecută. Din nou am avut duel fratricid la dublu băieţi. Monica Niculescu și Irina Begu au fost eliminate de favoritele Serena Williams, respectiv Radwanska, Tecău l-a învins din nou pe Mergea, Simona Halep și Dulgheru au fost eliminate la dublu. Niculescu și rusoaica Panova au trecut în turul doi la dublu. Diseară Halep joacă pentru calificarea în turul IV al puternicului open american.
Serena Williams (1 WTA) – Monica Niculescu (70 WTA): 6-3, 6-1
La nici două săptămâni după ce s-au întâlnit la Indian Wells, în turul II, în aceeaşi fază Serena Williams şi Monica Niculescu au jucat din nou acum la Miami. A învins, din nou, numărul unu mondial, dar scorul de pe tabelă nu reflectă ad-literam ce s-a întâmplat pe teren. Şi în acest meci Niculescu a obligat-o pe americancă să se întrebuinţeze serios. Cele mai multe game-uri Williams le-a câştigat după „prelungiri”. De notat că setul secund a durat mai mult decât primul, chiar dacă s-au jucat mai puţine game-uri. Evident, era greu de sperat într-o minune.
Dar totuşi meciul a avut două momente cheie. În primul set, la scorul de 3-3, s-a jucat practic setul. Game-ul 7 a avut nu mai puţin de 8 egalităţi, în trei rânduri Niculescu având mingi de break. Poate altul ar fi fost cursul setului dacă ea ar fi condus cu 4-3. În setul secund, la 1-3 au ieşit „scântei”, românca fiind aproape de concretizare. Se poate specula că în eventualitatea în care s-ar fi ajuns la 2-3 în loc de 1-4, poate românca ar fi avut un minim de şansă. Ce este de remarcat însă la Niculescu este faptul că se află printre puţinele jucătoare din WTA care uzează de mingi tăiate, de stop-uri, de mingi uşor liftate, ceea ce pune în încurcătură pe jucătoarele care uzează doar de lovituri în forţă.
Bilanţ Monica Niculescu la Miami Open
Premiu în bani: 17.100 USD
Puncte WTA general: 25 (+ 10 apărate din 2014)
Puncte WTA 2015 (Road to Singapore): 35
Monica Niculescu/Ana Panova vs Samantha Stosur/Lisa Raymond 6-2, 6-3
La doar două ore după ce a încheiat meciul contra Serenei Williams, Monica Niculescu a intrat din nou în arenă, de această dată alături de rusoaica Ana Panova în proba de dublu, contra perechii australiano-americană, Samantha Stosur/Lisa Raymond. De la bun început trebuie să spunem că şi dublul aflat de cealaltă parte a fileului nu era „proaspăt” 100%. Stosur a jucat şi ea, cu două ore înainte în proba de simplu, coincidenţă… împotriva celeilalte Williams, Venus. A pierdut cu 4-6, 6-7 şi a stat cu 19 minute mai mult în teren decât Niculescu.
Calculele hârtiei indicau perechea Stosur/Raymond drept mare favorită. Argumente erau suficiente: pe 15 martie, la Indian Wells, au câştigat cu 6-2. 6-3 contra perechii româno-ruse; au ajuns până în semifinale la Indian Wells; Lisa Raymond, chiar dacă are 41 de ani, de un deceniu joacă numai la dublu şi are un palmares impresionant: 5 turnee de Grand Slam câştigate, 844 de victorii – 330 înfrângeri în întreaga carieră ka dublu; nu în ultimă instanţă, valoric, Samanta Stosur este luată individual peste Monica Niculescu, australianca fiind numărul 26 WTA. Cu toate acestea, Niculescu/Panova au făcut un joc excelent şi au câştigat fără drept de apel, exact cu scorul cu care au pierdut acum două săptămâni. Partida a durat 57 de minute şi 24 de secunde. În turul II, Niculescu/Panova va juca împotriva dublului Hsieh Su-wei (Taipei)/Flavia Pennetta (Ita) care în primul tur a depăşit cu 6-1, 6-3 perechea Alize Cornet (Fra)/Elina Svitolina (Ukr).
Tecău l-a bătut din nou pe Mergea
Cu un ochi trebuie să râdem – avem un dublu de băieţi cu un jucător român în turul II, dar cu un ochi trebuie să plângem – am pierdut un dublu cu un român. Dacă la Australian Open s-au întâlnit în sferturi de finală, acum la Miami Open, Tecău/JJRojer vs Mergea/Dominic Inglot s-au aflat în faţă în primul tur. Ca şi la Australian Open, Tecău şi partenerul său olandez au obţinut victoria. Dacă atunci a fost nevoie de un set decisiv, acum totul s-a decis în două seturi: 6-4, 6-2. Tecău/Rojer vor juca în turul II contra columbienilor Juan Sebastian Cabal/Robert Farah (7-6, 6-3 cu Feliciano Lopez/Max Mirnyi în primul tur).
Halep/Dulgheru eliminate la dublu
În premieră în 2015 şi după doar 6 meciuri în 2014, Simona Halep a intrat şi în turneul de dublu, unde a făcut pereche cu Alexandra Dulgheru. După o oră şi 14 minute de joc, româncele au cedat cu 5-7, 3-6 în faţa dublului Daniela Hantuchova (Svk)/Karin Knapp (Ita). Halep/Dulgheru au început modest (Simona a fost cam relaxată) şi s-au trezit conduse cu 1-4. Au reuşit trei game-uri la rând 4-4, după care fiecare pereche şi-a făcut serviciul şi s-a ajuns la 6-5 pentru adversare. Pe propriul serviciu româncele nu au reuşit să egaleze şi au pierdut setul. În setul secund, s-a mers cap la cap până la 4-3 pentru Hantuchova /Knapp. Din nou româncele nu reuşesc să-şi facă serviciul, se ajunge la 5-3 şi următorul game este alb şi partida se încheie. Evident, se pune o întrebare: a vrut (şi nu s-a putut) sau nu a vrut Halep să meargă mai departe. Hantuchova /Knapp nu sunt un dublu de „tradiţie” ele au mai jucat anul ăsta împreună doar 5 meciuri, la Australian Open şi la Indian Wells. În 2014, partenera cu care Knapp a făcut pereche în cel mai mult, la 5 turnee, a fost Camelia Begu.
Irina Begu a căzut psihic în decisiv
Programată să joace ultimul joc pe stadionul central „nu mai devreme” de ora 21.30 (ora locală), Irina Begu a trebuit sa aştepte aproape două ore în plus până să intre în joc. Întârzierea s-a datorat duratei meciurilor precedente. Şi astfel, Begu a început meciul la o oră când de regulă oamenii de ordine au salubrizat arena şi se sting ultimele reflectoare. Adversara româncei, Agnieszka Radwańska (8 WTA – cap de serie nr.7) Primul set a revenit fără probleme polonezei, dar setul secund după un început echilibrat, a fost controlat de româncă şi câştigat cu 6-4. Toată se aştepta la o surpriză, Begu fiind jucătoarea care venea din urmă. În decisiv, Beju joacă dezinvolt în faţa mult mai valoroasei şi experimentatei sale adversare. În primele 5 game-uri fiecare îşi face serviciul. Game-ul 6 este cel care a decis partida. La serviciu Begu. Românca are 30-0, 40-30 dar nu furcitifă. Urmează 7 minute de schimburi lungi în care Begu salvează 3 mingi de break, dar pe o a 4-a nu o mai poate. A fost şi setul în care primul serviciu nu i-a intrat deloc la mingile decisive. Poloneza face deci 4-2, iar Begu cedează psihic. Urmează două game-uri scurte câştigate de Radwańska şi poloneza înaintează în turul IV.
Bilanţ Irina Begu la Miami Open
Premiu în bani: 31.650 USD
Puncte WTA general: 65
Puncte WTA 2015 (Road to Singapore): 65