Un tată, care era disperat că nu-și poate deosebi băieții gemeni, care sunt identici, a decurs la o metodă incredibilă ca să nu-i mai încurce.
Inițial, bărbatul a desenat cu markerul pe mânuța unuia dintre băieței, însă consideră că asta nu e de ajuns și mintea lui diabolică s-a gândit la altceva.
Tatăl a făcut apel pe Reddit la părinții de gemeni, cerându-le sfaturi în această privință. După ce s-a plâns cât de greu îi este să-i deosebească pe micuții de un an de zile, acesta a decis să-i facă un tatuaj permanent unuia dintre băieței.
Atât el cât și soția sa îi încurcă adesea, mai ales când vine vorba despre administrarea medicamentelor. Cei doi sunt puși în dificultate pentru că în loc să-i dea tratament geamănului care trebuie, acesta ajunge la geamănul celălalt, scrie mirror.co.uk.
Și cum unul dintre micuți are probleme serioase de sănătate ce necesită administrarea unui tratament la câteva ore, varianta unui tatuaj li s-a părut cea mai potrivită părinților săi. Măsura a fost însă aspru criticată de rețelele de socializare.
Sursă ştire libertatea.ro
foto arhivă