Trei tineri din judeţul Vaslui au fost reţinuţi după ce poliţiştii au stabilit că aceştia au reuşit, în cursul zilei de joi, să înşele două femei din municipiul Bistriţa prin metoda accidentul, obţinând astfel aproape 5.000 euro, arată Agerpres.
Potrivit buletinului de presă remis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, victimele înşelăciunilor sunt o femeie de 67 ani şi alta de 88 ani, pe care cei trei le-au contactat telefonic. Ei au spus că sunt medici şi că fiica, respectiv nora, ar avea nevoie de intervenţii chirurgicale de urgenţă, în urma unor accidente rutiere.
Bărbaţii au reuşit să intre în posesia a 4.000 euro primiţi de la femeia de 67 ani şi a 4.000 lei de la cea de 88 ani.
„În urma cercetărilor şi verificărilor efectuate ca urmare a sesizărilor primite, poliţiştii au identificat trei tineri, cu vârste cuprinse între 19 ani şi 28 de ani, toţi trei din judeţul Vaslui, bănuiţi de comiterea celor două înşelăciuni prin metoda accidentul. Faţă de aceştia a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă”, se arată în comunicatul citat.
Prejudiciul cauzat, în valoare de 21.800 de lei, a fost recuperat în totalitate.