În întreg Maramureşul se anunţă mâine vreme schimbătoare, dar ceva mai caldă decât în intervalul precedent. Potrivit prognozelor în toate zonele judeţului cerul va fi mai mult acoperit şi se vor semnala averse de ploaie. Vântul va prezenţa unele intensificări pe durată ploilor, iar maximele termice vor fi uşor mai ridicate decât în intervalul precedent. Sunt aşteptate la prânz 23 grade în Baia Mare, Seini şi Sighetu Marmaţiei, vor fi 20 grade în Târgu Lăpuş, în timp ce în Cavnic şi Borşa nu vor fi mai mult de 18 grade.
În următoarele două zile va fi vreme schimbătoare în Baia Mare. Meteorologii spun că miercuri soarele se va arăta puţin de după norii care vor mai aduce averse însoţite de tunete şi fulgere. Joi însă se face vreme frumoasă. Cerul va predominant însorit şi va străluci soarele cât e ziua de lungă. Vântul va suflă slab, iar maximele termice, în creştere pot ajunge până la 27 grade Celsius.
În Sighetu Marmaţiei vremea rămâne caldă, dar va fi schimbătoare. Prognozele spun că în zonă miercuri norii vor fi numeroşi şi vor mai lăsa câteva averse. Joi se face însă vreme bună cu cer mai mult senin şi soare. Vântul va sufla slab, iar maximele termice, în creştere, vor ajunge pană la 26 grade Celsius.
În Borşa este aşteptată vreme schimbătoare pe parcursul următoarelor două zile. Miercuri în zonă cerul va fi mai mult acoperit şi vor cădea câteva averse. Joi însă şi în aceasta zonă se face vreme frumoasă, cu cer mai mult senin şi soare. Vântul va suflă slab, iar maximele termice în creştere ajung până la 20 de grade.
Vreme ceva mai caldă, dar schimbătoare se anunţă în Cavnic în următoarele două zile. Potrivit meteorologilor miercuri în zonă soarele se va arăta destul de rar, norii vor fi numeroşi şi vor aduce ploi cu caracter de aversă. Ziua de joi aduce vreme frumoasă cu cer senin şi mult soare. Maximele termice se vor situa în jurul valorii de 21 grade Celsius.
În Târgu Lăpuş se anunţă vreme caldă, dar schimbătoare. Miercuri în zonă norii vor fi numeroşi şi vor aduce averse însoţite de tunete şi fulgere. Joi vremea va fi frumoasă, cu cer senin şi soare. Vântul va sufla slab şi sunt aşteptate maxime termice de până la 25 de grade Celsius.
În următoarele două zile va fi vreme schimbătoare în Seini. Meteorologii spun că miercuri soarele se va arăta puţin de după norii care vor mai aduce averse însoţite de tunete şi fulgere. Joi însă se face vreme frumoasă. Cerul va fi predominant însorit şi soarele va străluci cât e ziua de lungă. Vântul va suflă slab, iar maximele termice, în creştere pot ajunge pană la 27 grade Celsius.