AcasăActualitateSocialMETEO - Vremea în Maramureş pentru 29-30 iunie

METEO – Vremea în Maramureş pentru 29-30 iunie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Vreme caldă, dar schimbătoare este aşteptată miercuri peste tot în Maramureş. Potrivit prognozelor, în toate zonele cerul va fi parţial însorit şi doar izolat norii care se adună mai pot aduce câţiva stropi de ploaie. Vântul va sufla în general slab, iar la prânz sunt aşteptate maxime termice uşor mai ridicate decât în intervalul precedent. La prânz se pot înregistra 27 grade în Baia Mare şi Seini, 26 grade vor înregistra termometrele în Sighetu Marmaţiei, 25 grade vor fi în Târgu Lăpuş, iar în Borşa şi Cavnic se vor înregistra 20, 21 grade Celsius.
În următoarele două zile in Baia Mare vremea va fi schimbătoare şi caldă. Meteorologii spun că miercuri cerul va fi parţial însorit şi doar izolat mai pot să apară câţiva stropi de ploaie. Joi se face însă vreme bună, cu cer parţial însorit şi vânt slab. Precipitaţiile lipsesc din prognoză, iar maximele termice pot ajunge pană la 29 grade Celsius.

În Sighetu Marmaţiei va fi vreme în general frumoasă pe parcursul următoarelor două zile. Meteorologii spun că miercuri şi joi în zonă cerul va fi parţial însorit, iar vântul va sufla slab. Precipitaţiile lipsesc din prognoză, iar maximele termice în creştere uşoară pot ajunge până la 29 grade Celsius.

În Borşa este aşteptată vreme în general frumoasă şi caldă. Potrivit prognozelor în zonă miercuri şi joi vor fi perioade în care va străluci soarele, dar şi perioade în care locul acestuia va fi luat de nori care vor fi însă trecători. Vântul va sufla în general slab, iar maximele termice pot ajunge până la 24 grade Celsius.

Vreme schimbătoare, dar caldă se anunţă în Cavnic pe parcursul următoarelor două zile. Potrivit meteorologilor, miercuri va fi soare, dar se va înnora şi cu totul izolat mai pot apărea câţiva stropi de ploaie. Joi cerul se va degaja, astfel că perioadele cu soare vor alterna cu cele cu nori, iar maximele termice, în creştere, pot ajunge pană la 24 grade Celsius.

În Târgu Lăpuş vremea va fi caldă, dar schimbătoare în următoarele două zile. Miercuri şi în această zonă cerul va brăzdat de nori, care mai pot aduce o aversă. Joi însă vremea se îndreaptă, astfel că cerul va fi parţial însorit, iar vântul va sufla slab. Maximele termice vor oscila în jurul valorii de 28 grade Celsius.

În următoarele două zile în Seini vremea va fi schimbătoare şi caldă. Meteorologii spun că miercuri cerul va fi parţial însorit şi doar izolat mai pot să apăra câţiva stropi de ploaie. Joi se face însă vreme bună, cu cer parţial însorit şi vânt slab. Precipitaţiile lipsesc din prognoză, iar maximele termice pot ajunge pană la 30 grade Celsius.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA