Administrația Națională de Meteorologie a transmis o atenționare potrivit căreia marți și miercuri vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în Banat, Crişana şi Dobrogea, unde rafalele vor depăşi 50-60 km/h.
La munte, în special în zona înaltă, vântul va sufla tare, cu peste 70-80 km/h.
Începând din după-amiaza zilei de miercuri 10 februarie, aria precipitaţiilor se va extinde, iar în zonele de deal şi de munte se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 10-15 l/mp şi izolat 30 l/mp. În nord-vest şi centru se vor semnala precipitaţii mixte, iar la munte se va depune strat nou de zăpadă şi ninsoarea va fi viscolită.
Potrivit unor estimări ale Centrului European de Prognoză, în următoarele două săptămâni în România va ploua în majoritatea regiunilor, dar vor fi şi episoade de lapoviţă şi ninsori, în special în nordul ţării. regimul termic va fi caracterizat de valori în general peste cele climatologic specifice lunii februarie, astfel că, în medie, temperaturile maxime vor fi de 9-14 grade, iar cele minime de 2-5 grade.
Valori uşor mai coborâte se vor înregistra în perioada 11-12 februarie şi posibil şi în ultima zi a intervalului de referinţă când media regională a temperaturilor diurne va fi de 6-9 grade, iar noaptea acestea vor deveni negative.
Probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine relativ ridicată în mare parte a intervalului, iar în data de 10 februarie, apoi şi în perioada 15-16 februarie acestea se vor semnala pe spaţii extinse şi vor fi în general moderate cantitativ. Pe fondul regimul termic ridicat, vor predomina ploile, dar trecător, în special în noaptea de 10/11 februarie, pot apărea şi precipitaţii mixte.
sursă ştire libertatea.ro