Acasăsinucidere maramuresMesajul Patriarhului Daniel la începerea noului an școlar: Dictonul ”cine are carte,...

Mesajul Patriarhului Daniel la începerea noului an școlar: Dictonul ”cine are carte, are parte” a fost înlocuit cu ”cine are carte, pleacă departe”!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Preafericitul Părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat, sâmbătă, un mesaj cu ocazia începerii noului an şcolar, arătând că se roagă lui Dumnezeu să îi binecuvinteze pe elevi, profesori, preoţi şi părinţi, dar şi pe toţi cei care, într-un fel sau altul, sunt angajaţi cu multă dăruire în actul educaţional şi de formare spirituală.
Patriarhul a subliniat însă în mesajul transmis la începutul anului şcolar şi că sistemul de învăţământ ar trebui să facă o analiză sinceră şi lucidă, în contextul rezultatelor deosebit de slabe înregistrate la examenul de bacalaureat din ultimii doi ani, cu o medie de promovabilitate de sub 50 la sută.
„Cauzele eşecului din şcoala românească sunt multiple, iar unele dintre acestea au fost şi vor mai fi analizate de specialiştii din diverse instituţii abilitate, în special inconsecvenţa şi instabilitatea sistemului educaţional. La acestea se mai adaugă şi criza spirituală şi morală din societatea românească”, arată patriarhul în mesajul transmis şcolii.
PF Daniel consideră că lipsa de valori perene, de repere credibile şi de motivaţii solide din societatea şi şcoala românească a atins cote alarmante, iar acumularea de valori intelectuale este tot mai mult înlocuită cu acumularea de bunuri materiale, „încât astăzi nu mai valorează mult o cultură aleasă, ci doar o avere frumoasă”.
„Iar dictonul «cine are carte, are parte», nu mai este valabil, deoarece oamenii bine pregătiţi sunt prea puţin plătiţi. Prin urmare, acum «cine are carte, pleacă departe», adică în străinătate”, a mai arătat patriarhul în mesajul său.
PF Daniel consideră că pentru a opri această degradare spirituală şi socială sunt imperativ necesare măsuri legislative şi sociale, dar şi o înnoire spirituală a mentalităţii şi o cultură a valorilor morale, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel când zice: „Să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit”.
Patriarhul transmite în mesajul său câteva îndemnuri pentru promovarea spiritualităţii creştine în actul educaţional, arătând că educaţia religioasă în familie şi în şcoală presupune „cooperarea Bisericii cu aceste două instituţii majore ale poporului”.
„Întrucât în societatea de azi actul educaţional este tot mai mult afectat de secularism sau indiferenţă spirituală, superficialitate şi lipsă de motivaţie sau de entuziasm pentru cunoaştere, este necesar ca, şi prin intermediul educaţiei religioase, elevii să fie îndemnaţi să urmeze pilda multor personalităţi româneşti care prin cultura, erudiţia şi profesionalismul lor au devenit renumiţi în ţară şi în străinătate, deşi proveneau adesea din familii modeste”, mai arată patriarhul.
Totodată, PF Daniel spune că prin educaţia religioasă trebuie să fie promovată cultivarea talentelor şi a valorilor intelectuale, respectul faţă de părinţi, profesori şi colegi, precum şi iubirea de ţară şi de neam.
„Biserica, alături de Familie şi de Şcoală, trebuie să fie activă şi creatoare în educaţia copiilor şi a tinerilor. Prin urmare, îndemnăm pe toţi slujitorii Bisericii, să promoveze o intensă cooperare cu familiile şi şcolile din parohii în actul educaţional, sub semnul unei responsabilităţi comune sporite pentru binele ţării noastre. Având în vedere caracterul dinamic, uşor modelabil, al copiilor şi tinerilor, eforturile comune trebuie concentrate spre o educaţie bazată pe valorile creştine şi democratice europene: credinţă şi cultură, speranţă şi iubire, libertate şi responsabilitate, egalitate în faţa legii şi solidaritate în faţa suferinţei”, adaugă patriarhul în mesaj.
PF Daniel subliniază că tinerii şi copiii sunt cei mai vulnerabili la schimbările societăţii, iar abandonul şcolar, destrămarea familiilor, sărăcia, şomajul, plecarea părinţilor la muncă în străinătate, delicvenţa şi violenţa juvenilă, nesiguranţa zilei, incertitudinea viitorului se constituie în tot atâtea cauze ale crizei educaţiei în şcoală şi în familie.
„Biserica a semnalat adesea aceste provocări şi face eforturi sporite pentru a răspunde lor atât prin orele de religie, cât şi prin diferite programe adresate copiilor şi tinerilor, ca de pildă: «Hristos împărtăşit copiilor»; «Alege Şcoala!»; «Copilul învaţă iubirea lui Hristos», care se desfăşoară prin intermediul parohiilor din cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Rezultatele sunt îmbucurătoare, dar nevoile prezente şi viitoare sunt imense”, precizează patriarhul în mesaj.
PF Daniel mai arată că educaţia este forma cea mai înaltă în lucrarea de modelare şi formare a caracterului şi personalităţii copiilor şi tinerilor, iar din acest motiv ar trebui să fie prioritatea fundamentală a oricărei societăţi care doreşte progresul spiritual şi bunăstarea materială a poporului.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA