AcasăActualitateSocialMERITE RĂSPLĂTITE - Elevii care au obținut note de 10 la Evaluarea...

MERITE RĂSPLĂTITE – Elevii care au obținut note de 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat vor fi premiați

spot_img

DISTRIBUIȚI

MERITE RĂSPLĂTITE Aleșii județeni au aprobat cu unanimitate de voturi, în ședința din 27 octombrie a CJ, folosirea sumei de 23,40 mii lei din rezerva bugetară constituită la dispoziția instituției.


MERITE RĂSPLĂTITE Acești bani vor fi folosiți pentru premierea absolvenților care au obținut nota 10,00 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2016, respectiv a elevilor care au obținut nota 10.00 la Evaluarea Națională 2016.

Elevii care au obținut nota 10.00 la Evaluarea Națională sunt: trei absolvenți ai Școlii Gimnaziale ”Nicolae Iorga” din Baia Mare, doi de la Colegiul Național ”Gheorghe Șincai”, unul de Școala Gimnazială ”Liviu Rebreanu” din Dragomirești și unul de la Colegiul Național ”Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației.

În ceea ce privește elevii de 10 la prima sesiune a bacalaureatului din 2016, aceștia sunt în număr de șase. Trei elevi sunt absolvenți ai Colegiului Național ”Gheorghe Șincai” din Baia Mare, unul al Colegiului Național ”Vasile Lucaciu” și doi de la Colegiul Național ”Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației.

Consilierul județean Călin Bota a arătat că este important ca administrația locală și județeană să îi susțină și să îi încurajeze pe cei care generează performanță de la vârstă fragedă.
”Cred că, întotdeauna, e bine să îi stimulăm pe tinerii care pot genera performanță, pentru că tot ceea ce se întâmplă în societatea noastră are o cauzalitate și există o legătură foarte strânsă între cauză și efecte.

Acesta este motivul pentru care, personal, consider că este de datoria noastră să îi stimulăm pe cei ce vor mai mult, arătând că societatea poate să evolueze. În acest fel adăugăm un plus, iar meritocrația trebuie susținută”, a declarat Călin Bota.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a menționat că, în cadrul instituției, continuă atât politica de premiere a performanței, cât și parteneriatele cu Inspectoratul Școlar Județean.

”Dacă avem pe parcursul anului numeroase proiecte care susțin învățământul de masă, prevenirea abandonului școlar, investiții în infrastructura școlară, atunci trebuie să avem și proiecte care premiază excelența și performanța.

Nu vorbim în acest proiect de hotărâre de sume mari în sine, dar sunt premii pe care le oferim din inimă copiilor maramureșeni ce fac performanță în învățământul românesc” , a precizat Zetea.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA