Știrea că ”norocosul” autor al interviului cu Victor Ponta în El Pais, cel care a reușit să-i smulgă o promisiune de demisie, a fost bursier ICR, are darul de a ne lămuri. Carmen Valică,o corespondentă gureșă a României Actualități la Bruxelles a difuzat în lume știrea cu iminenta arestare a judecătorilor Curții Constituționale a României. Alți ziariști cu gura mare din țară sau străinătate, băsiști cu stele verzi în fiecare propoziție, sunt și ei pe lista profitorilor ICR. Să nu mai vorbim de tradușii ICR-ului, de trimișii la post gen Ioan T Morar sau de subiții îndrăgostiți de Romania.
În regimul Băsescu, Romania a produs, sub diverse denumiri, cel puţin o reţea de acoperiţi şi agenţi de infuenţă în străinătate. Ea poartă numele de Institutul Cultural Roman. Presupun că mai există şi altele. De fapt, toate țările au oameni sub acoperire și toate organismele externe ale acestora sunt înțesate de ei. Atâta doar că îi protejează cu grijă și ei nu operează împotriva partidelor din țările lor de origine și a cetățenilor care plătesc taxele, inclusiv salariile acestora. Cazul ICR-ul este ceva mai complicat și cu adevărat românesc!
Nu faptul că Institutul Cultural Roman este o plasă complicată și cultivată cu grijă pe bani din bugetul țării noastre mi se pare pe dos. Grav mi se pare faptul că această reţea este dirijată de la conducerea statului pentru a interveni hotărâtor în disputele politice interne. Sau pentru consolidarea puterii unor persoane din țară, pentru promovarea lor sau pentru succesele nu știu cui în campania electorală. Implicarea colaboratorilor, funcționarilor sau conducătorilor ICR în dispute politice sau în diversiuni mediatice pentru a produce efect în jocul politic intern mi se pare demn de o comisie parlamentară de anchetă și de dosarul unui procuror. Folosirea ICR în jocul indigen de putere nu are de-a face nici cu scopul său primordial, nici cu cel secund și nici cu copilăria democraţiei. Cu atât mai puțin cu o ”propagandă” în favoarea culturii romane și a României. Această reţea, cel puţin cea aflată sub umbrela ICR, în momentul în care, în aceste săptămâni, a fost ameninţată cu stoparea resurselor și cu decapitarea, a ales să provoace daune ţării noastre şi să târască forţele politice, dacă nu chiar și țara, în noroiul dezinformării. Totul pentru a conserva banii, privilegiile şi pentru a-i proteja pe stăpânii de la Bucureşti.
La fel este și situația serviciilor secrete. Nici ele nu au fost create pentru a penetra parlamentul și guvernul. Statutul lor le împiedică să opereze cu oameni în aceste două instituții fundamentale ale statului. Or, mai nou, serviciile secrete ale României sunt ușor de detectat în fiecare instituție importantă. Și mai ales în cele în care sunt interzise cu desăvârșire. În acești ani, n-a mai funcționat nici o regulă. Serviciile secrete s-au infiltrat peste tot, devenind o marcă a regimului Băsescu. Inclusiv în presă și în ONG-uri! Recenta listă a promovărilor în grad a unor oameni din primării, partide și presă a scos la iveală mii de avansări-cadou făcute unor acoliți politici ai regimului Băsescu. Ei defilau cu aparența de neutri, de independenți și deontologi, iar pe sub masă avansau în grad și se pregăteau să exerseze comanda de tip militar. După îndelungi dovezi de subordonare și fidelitate erau pregătiți pentru o structură politico- militară cu două fețe. Una de drept privat și alta cu regulament militar. Spre norocul nostru, tărășenia a fost devoalată cu ocazia ”accidentului”că s-a schimbat puterea.
Să nu mai vorbim de Serviciul de Pază și Protecție, instituție destinată securității instituțiilor de referință, persoanelor cu demnități importante și ambasadelor și care, în stilul lui Traian Băsescu, s-a transformat în serviciu secret scutit de control parlamentar și subordonat orbește ”înaltului” personaj. Argumente în favoarea unei stilistici de regim pot fi aduse cu nemiluita. Numai cine n-a vrut nu le-a observat! Dar abia acum, când regimul se clatină, când construcția nebună a lui Traian Băsescu troznește din toate încheieturile putem să vedem și esențialul.
Traian Băsescu a construit un sistem de putere după chipul, asemănarea și gândirea sa de ofițer, de informator și de agent al serviciilor secrete române. Instituții publice, de stat, de media sau asociații cu funcții de comunicare au fost împănate cu oameni sub acoperire, dirijați prin comandă centralizată din serviciile secrete. Fidelii și performanții în executarea ordinelor au fost răsplătiți cu vârf și îndesat. Diversiunile și manipulările au fost și ele dirijate tot prin oameni cu asemenea statut, indiferent că acționau în țară sau în străinătate. Toate poartă însă marca acelorași manuale tipărite în marile capitale ale propagandei și spionajului internațional. Din păcate, protecția consumatorului, mediul, biserica, business- ul, sportul, emigrația sau supravegherea invaziei insectelor n-au scăpat de amprenta de informator și ofițer a lui Traian Băsescu.
Nebunia din aceste zile vine din criza unui sistem improvizat după mintea unui securist bătrân și paranoic, dar cu vână de aventurier, circar și conspirator.

Cornel Nistorescu