AcasăActualitateSocialMemoria zilei - 16 septembrie. Religie, evenimente, nasteri, decese, personalități

Memoria zilei – 16 septembrie. Religie, evenimente, nasteri, decese, personalități

spot_img

DISTRIBUIȚI

Religie
Ortodox = Sf. M. Mc. Eufimia; Sf. Mc. Meletina (Post)
Romano-catolic = Ss. Corneliu, pp. m. şi Ciprian, ep. m.; Ludmila
Reformat(Calvin) = Edit
Greco-catolic = S Eufemia, m (+ 304).
Mozaic = 27. Elul 5769
Musulman = al-‘arb`a’: 26. Ramadan 1430  Sărbători
Ziua internațională pentru protecția stratului de ozon, marcată pe baza unei rezoluții a Adunării Generale a ONU; la 16 septembrie 1987 a fost semnat, la Montreal, Protocolul privind substanțele care subțiază stratul de ozon, protocol la care a aderat și România.
Ziua europeană de prim ajutor, desemnată în anul 2000 de către forurile coordonatoare ale Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie pentru a atrage atenția, prin manifestările organizate în această zi, asupra importanței cunoașterii regulilor de acordare a primului ajutor în acțiunile de salvare a persoanelor aflate în primejdie.

Evenimente
1382: Maria de Anjou este proclamată regina Ungariei
1630: Este fondat orașul Boston
1836: Domnul Țării Românești, Alexandru Ghica, instituie ca monedă a țării, leul, unitate teoretică de cont, echivalentul a 60 de parale
1868: Se deschide, la Sibiu, primul Congres național-bisericesc al românilor ortodocși din Transilvania și Ungaria; se adoptă Statutul organic, care consfințește principiile fundamentale ale autonomiei Mitropoliei ortodoxe române din Transilvania și Ungaria.
1880: Înființarea Societății farmaciștilor din România.
1908: William Crapo ‘Billy’ Durant fondează „General Motor Co.”
1938: Adolf Hitler îl primește la reședința sa din Berchtesgaden pe primul ministru britanic Arthur Neville Chamberlain, care își exprimă disponibilitatea de a convinge guvernul de la Praga să cedeze regiunile sudete, locuite în majoritate de germani.
1966: Inaugurarea noii Opere Metropolitan din New York.
1976: A intrat în funcțiune prima platformă românească de foraj marin.
1989: Ministrul reformist Imre Pozsgay este ales președinte al Ungariei.
1996: Miniștrii de externe ai României și Ungariei, Theodor Meleșcanu și László Kovács, semnează la Timișoara tratatul bilateral de prietenie și bună vecinătate, Tratatul de la Timișoara.

Nașteri
1507: Jiajing, împărat chinez (d. 1567)
1557: Jacques Mauduit, compozitor francez (d. 1627)
1651: Engelbert Kaempfer, doctor și călător german (d. 1716)
1678: Henry Sf. John, Prim Vicontele Bolingbroke, om de stat și filosof englez (d. 1751)
1745: Mihail Kutuzov, mareșal rus (d. 1813)
1782: Daoguang, împărat chinez (d. 1850)
1823: Francis Parkman, istoric american (d. 1893)
1853: Albrecht Kossel, medic german, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină (d. 1927)
1875: James C. Penney, întreprinzător american (d. 1971)
1881: Clive Bell, critic de artă englez (d. 1964)
1883: T. E. Hulme, scriitor englez (d. 1917)
1886: Jean Arp, sculptor, pictor și poet francez (d. 1966)
1887: Nadia Boulanger, compozitoroare și profesoară franceză (d. 1979)
1888: Frans Eemil Sillanpää, scriitor finlandez (d. 1964)
1891: Karl Dönitz, amiral și om politic german (d. 1980)
1893: Alexander Korda, regizor maghiar stabilit în Marea Britanie (d. 1956)
1904: Nikolai Ostrovski, scriitor rus (d. 1936)
1910: Karl Kling, pilot german (d. 2003)
1910: Lucia Demetrius scriitoare româncă (d. 1992)
1914: Allen Funt, jurnalist american (d. 1999)
1916: David Davidescu, inginer agrochimist român, membru al Academiei Române
1917: Hortensia Masichievici, graficiană româncă
1923: Lee Kuan Yew, politician singaporez
1924: Lauren Bacal, actriță americană de film
1925: B.B. King, muzician american
1927: Peter Falk, actor american (d. 2011)
1937: Marin Codreanu, scriitor român
1954: Mickey Rourke, actor american
1956: David Copperfield, magician american
1957: Anca Parghel, interpretă și profesoară româncă de jazz (d. 2008)

Decese
1380: Carol al V-lea al Franței (n. 1338)
1701: Iacob al II-lea al Angliei (n. 1633)
1736: Gabriel Daniel Fahrennheit, fizician german (n. 1686)
1824: Ludovic al XVIII-lea al Franței (n. 1755)
1936: Jean-Baptiste-Etienne-Auguste Charcot, explorator și oceanograf francez (n. 1867)
1977: Maria Callas, (Maria Calogeropoulos) soprană americană de origine greacă (n. 1923)
1977: Marc Bolan, compozitor și chitarist britanic (n. 1947)
1980: Jean Piaget, epistemolog și psihopedagog elvețian (n. 1896)
1993: Silvia Popovici, actriță româncă de teatru și film (n. 1933)
2000: Ioan Alexandru, poet român (n. 1941)
2002: James Gregory, actor american de film (n. 1911)
2010: Prințul Friedrich Wilhelm de Hohenzollern, capul casei de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 1924)

Personalitatea zilei – Ioan Alexandru

Ioan Alexandru (n. Ion Șandor[1] 25 decembrie 1941, Topa Mică, județul Cluj – d. 16 septembrie 2000, Bonn, Germania) a fost poet, publicist, eseist și om politic român. A fost membru fondator și vicepreședinte al PNȚCD, deputat în legislatura 1990-1992 și senator PNȚCD de Arad în legislatura 1992-1996. În legislatura 1990-1992 a fost membru în grupul de prietenie cu Polonia.

După terminarea Liceului „G. Barițiu” din Cluj (1962), se înscrie la Facultatea de Filologie din Cluj, transferându-se apoi la București, unde absolvă studiile filologice în 1968. A debutat cu poezie în revista Tribuna (1960). În cursul studenției a fost redactor la revista “Amfiteatru”. Obține o bursă Humboldt în Germania, de asemenea urmează cursuri de specializare în filosofie, teologie, filologie clasică (limba și literatura greacă și ebraică), istoria artei la Freiburg, Basel, Aachen și München. A întreprins călătorii de studii în Italia, Spania, Grecia, Israel. Și-a susținut teza de doctorat: “Patria la Pindar și Eminescu” în 1973. A ținut seminarii de poezie comparată și cursuri – de limba și civilizație ebraică veche la Universitatea din București și de spiritualitate bizantină la Institutul de arte plastice „Nicolae Grigorescu”. Din 1964 Ioan Alexandru este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania iar din 1979 este membru al Uniunii Internaționale de scriitori Die Kogge. A fost premiat de societatea japoneză Soka Gakkai pentru promovarea valorilor morale. După revoluția din 1989 a fost om politic și parlamentar din partea PNȚCD.
În noaptea de 21 Decembrie 1989 la București, poetul Ioan Alexandru a purtat Crucea și Icoana Mântuitorului Iisus Hristos printre soldați, răniți și participanți la Revoluție, din Piața Romană pâna în Piața Unirii. Pentru fapta sa unică din întreg lagărul comunist, pentru curajul, rezistența și mărturia creștină de care a dat dovadă în timpul regimului ateo-comunist și ca semn de recunoștință, poetul Ioan Alexandru a primit din partea Congresului Statelor Unite ale Americii, drapelul american „Old Glory”, ce a stat pe Clădirea Congresului SUA în data de 31 August 1993, în cinstea României. Ioan Alexandru este co-fondator al Grupul de Rugăciune din Parlamentul României și fondatorul Mișcării Pro Vita.
Opera poetică: Cum să vă spun, Viața, deocamdată, Infernul discutabil, Vămile pustiei, Vina, Poeme, Imnele bucuriei, Imnele Transilvaniei, Imnele Transilvaniei II, Imnele Moldovei, Poezii-Poesie, Imnele Țării Românești, Imnele iubirii, Imnele Putnei, Imnele Maramureșului, Bat clopotele în Ardeal (roman), Căderea zidurilor Ierihonului sau Adevărul despre Revoluție (publicistică), Amintirea poetului,  Lumină lină: Imne.
Rubrică realizată de Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA