MEMORIA TIMPULUI 28 iulie este a 209-a zi a calendarului gregorian și a 210-a zi în anii bisecți.
Evenimente
1468: Tratatul moldo-polon. Cazimir al IV-lea s-a obligat să nu adăpostească nici un pretendent la tronul Moldovei.
- 1540: Cancelarul britanic Thomas Cromwell este executat din ordinul regelui Henric al VIII-lea fiind acuzat de trădare. În aceeași zi, Henric al VIII-lea se căsătorește cu cea de-a cincea soție, Catherine Howard.
- 1794: Execuția lui Robespierre împreună cu Saint-Just, Couthon și alți 19 adepți ai celui supranumit „Incoruptibilul”.
- 1821: Peru își declară independența față de Spania.
- 1868: A fost ratificat cel de-al 14-lea amendament al Constituției SUA, prin care populația afro-americană poate beneficia de cetățenie.
- 1914: Primul război mondial: Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, fapt care a marcat începutul primului război mondial (1914–1918).
- 1965: Războiul din Vietnam: Președintele american Lyndon B. Johnson anunță creșterea numărului de trupe americane în Vietnamul de Sud de la 75.000 la 125.000.
- 1976: Cutremur devastator în Tangshan/China. Peste 250.000 de victime. Este considerată cea mai mare catastrofă seismică.
Nașteri
- 1522: Margareta de Parma, fiica naturală a regelui Carol I Quintul
- 1609: Judith Leyster, pictor olandez al barocului
- 1635: Robert Hooke, fizician și matematician englez
- 1777: Wilhelm al II-lea, Elector de Hesse(d. 1847)
- 1804: Ludwig Feuerbach, filosof german, unul din precursorii marxismului (d. 1872)
- 1812: Józef Ignacy Kraszewski, scriitor polonez, istoric și publicist
- 1840: Edward Drinker Cope, paleontolog american (d. 1897)
- 1860: Marea Ducesă Anastasia Mihailovna a Rusiei(d. 1922)
- 1866: Beatrix Potter, scriitoare engleză (d. 1943)
- 1874: Ernst Cassirer, filosof german (d. 1945)
- 1887: Marcel Duchamp, pictor francez (d. 1968)
- 1902: Karl Popper, filosof englez de origine austriacă (d. 1994)
- 1904: Pavel Alexeevici Cerenkov, fizician sovietic, laureat al Premiului Nobel(d. 1990)
- 1915: Charles Hard Townes, fizician american, laureat Nobel (d. 2015)
- 1929: Jacqueline Kennedy Onassis, soția președintelui american John F. Kennedy (d. 1994)
- 1945: Rick Wright, muzician britanic
- 1949: Ioana Pavelescu, actriță română de teatru și film
- 1951: Santiago Calatrava, arhitect spaniol, artist și inginer consturctor
- 1954: Hugo Chávez, președinte de stat venezuelian (d. 2013)
- 1954: Steve Morse, muzician american
- 1961: Yannick Dalmas, pilot francez
- 1970: Michael Amott, chitarist suedez
- 1974: Alexis Tsipras, politician grec
- 1981: Michael Carrick, fotbalist englez
Decese
450: Teodosiu al II-lea, împărat bizantin (n. 401)
- 1057: Papa Victor al II-lea(n. 1018)
- 1015: Vladimir Sveatoslavici, cneaz al Novgorod-ului (970-980) și mare cneaz al Kiev-ului (980-1015) (n. 956)
- 1057: Papa Victor al II-lea(n. 1018)
- 1655: Cyrano de Bergerac, poet, eseist și dramaturg francez (n. 1619)
- 1741: Antonio Vivaldi, compozitor italian (n. 1678)
- 1750: Johann Sebastian Bach, compozitor și organist german (n. 1685)
- 1794: Maximilien Robespierre, lider al Revoluției franceze (ghilotinat) (n. 1758)
- 1794: Louis Antoine Saint-Just, om politic francez (n. 1767)
- 1818: Gaspard Monge, matematician francez, creatorul geometriei descriptive (n. 1746)
- 1835: Édouard Adolphe Casimir Joseph Mortier, mareșal francez (n. 1768)
- 1844: Joseph Bonaparte, fratele mai mare al lui Napoleon și rege al Spaniei (n. 1768)
- 1849: Carol Albert, rege al Sardiniei (n. 1798)
- 1942: Sir William Matthew Flinders Petrie, arheolog englez (n. 1853)
- 1945: Leon Ghelerter, medic român (n. 1873)
- 1946: Max Arnold(Max Wechsler), pictor român (n. 1897)
- 1968: Otto Hahn, chimist german, laureat al Premiului Nobel(n. 1879)
- 1969: Ramón Grau, președinte cubanez (n. 1882)
- 1970: Sir John Barbirolli, dirijor englez de origine italiană (n. 1899)
- 1970: Costin Nenițescu, chimist român (n. 1902)
- 1985: Valeria Sadoveanu, scriitoare (n. 1907)
- 2004: Francis Crick, om de știință englez, laureat al Premiului Nobel(n. 1916)
Sărbători
Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei