MEMORABIL Simona Halep a reușit o victorie dramatică în faţa lui Lauren Davis (4-6, 6-4, 15-13). Jucătoarea noastră s-a calificat în optimile de finală la capătul a trei ore şi 45 de minute de joc şi după ce a salvat trei mingi de meci. Site-ul oficial al WTA a notat că numărul 1 mondial a reușit unul dintre cele mai bune meciuri de la Australian Open.
”Numărul 1 mondial Simona Halep a reușit să câștige în extremis una dintre cele mai bune și lungi partide de la Australian Open 2018, depășind-o pe inspirata Lauren Davis, 4-6, 6-4, 15-13, pentru a ajunge în optimile de finală ale turneului”, au punctat cei de la WTA, care au fost impresionați de declarațiile oferite ”la cald” de româncă: ”A fost cu siguranță un meci foarte dur. N-am mai jucat niciodată un al treilea set atât de lung, așa că sunt foarte fericită că am rezistat și am câștigat. Sunt aproape moartă, dar a fost frumos să jucăm atât de bun”.
”Simona Halep a învins-o pe Lauren Davis într-un meci memorabil. Jucătoarea de top și totodată numărul 1 mondial Simona Halep a rezistat unui test extraordinar în fața lui Lauren Davis. Luptându-se cu acea accidentare suferită la gleznă în meciul cu Destanee Aiava, Halep a revenit în joc și a salvat trei mingi de meci la rând”, au mai punctat cei de la WTA.
Halep (26 ani) a jucat cel mai dramatic meci din carieră şi cel mai lung, totodată, în faţa unei adversare agresive (24 ani), care se află pe locul 76 mondial.
Românca a trecut peste accidentarea de la gleznă, peste oboseala acumulată în acest meci interminabil, a salvat trei mingi de meci şi a reuşit calificarea în optimi, după ce fusese eliminată din primul tur la precedentele două ediţii ale turneului de la Melbourne.
La finalul unui meci epuizant, Simona a recunoscut că nu vrea să se mai gândească deloc la tenis, măcar pentru câteva ore. „Ai spus că nu vrei să te gândești deloc la tenis în momentul de față. La ce anume însă te gândești?” a fost întrebată jucătoarea noastră. Răspunsul a fost unul cel puțin interesat. „Niște somn, niște ciocolată. Defapt niște ciocolată căldă. Voi servi după interviu” a precizat liderul WTA.
Victoria pe care cea mai bună jucătoare de tenis a lumii a obținut-o în turul al treilea de la Australian Open l-a impresionat pe Darren Cahill. Antrenorul Simonei a spus că nu a mai trăit un astfel de sentiment și a spus că ambele jucătoare au fost magnifice.
”E un meci pe care probabil îl vezi o dată la 10 ani, nu cred că mi s-a mai întâmplat ca antrenor înainte. Cred că e mai uşor să-l joci decât să-l priveşti. A fost o mare luptă, ambele jucătoare au fost magnifice. Nu am cuvinte, a fost un tenis eroic din partea ambelor jucătoare. Sunt tare mândru de Simona”, a declarat Darren Cahill.
După calificarea dramatică în optimile de finală, Darren Cahill i-a făcut Simonei Halep o fotografie în vestiar. Campioana noastră a reuşit să îi cucerească pe toţi pe reţelele de socializare cu grimasa sa.
La final, chiar în vestiar, Simona a început recuperarea. S-a hidratat şi a servit prânzul, fiind imortalizată de tehnicianul ei, Darren Cahill. „Deci, Simona, cum ţi-a fost dimineaţa?”, a fost comentariul extrem de inspirat al australianului. „Un efort impresionant pentru ambele fete. Meci epic. Sunt extrem de mândru de tine, Simo”, a continuat Cahill.
Organizatorii de la Australian Open au calculat cât a alergat Simona Halep în timpul partidei cu Lauren Davis, din turul trei de la Melbourne. Deşi are probleme la gleznă, campioana noastră s-a sacrificat şi a sprintat timp de 4,5 kilometri, pe toată durata meciului.
Victoria fantastică obţinută de marea noastră campioană a venit ca urmare a unei dăruiri de sine aparte. Simona a uitat de dureri şi a câştigat partida cu inima, impresionând prin spiritul de sacrificiu. Ca să ne facem o idee cât de mult efort a depus sportiva noastră, trebuie spus că, în medie, într-un meci de băieţi, desfăşurat după sistemul 3 din 5, se aleargă în medie 4,8 kilometri.
Presa internațională a considerat-o pe româncă drept o ”supraviețuitoare a maratonului”, reușind să o înfrunte pe adversara ei ”într-un meci epic”.
USA Today: ”Simona Halep a supraviețuit unui meci maraton cu americanca Lauren Davis. Simona Halep a salvat trei mingi de meci pentru a supraviețui unei lupte de uzură 4-6, 6-4, 15-13 în fața impresionantei Lauren Davis. Meciul a durat 3 ore și 45 de minute înainte ca Halep să profite în cele din urmă. Partida a egalat recordul din sfertul de finală al ediţiei 1996 de la Melbourne, dintre Chanda Rubin şi Arantxa Sanchez Vicario (4-6, 6-2, 14-16)”.
Sub titlul ”Halep rezistă maratonului aproape moartă și ajunge în optimile de finală”, site-ul oficial de la Australian Open a notat că ”una dintre cele mai scunde jucătoare a fost pe cale să producă una dintre cele mai mari surprize. Putem spune cu ușurință că a fost una dintre cele mai lungi și disputate partide de la un turneu feminin. Davis a pierdut o unghie, iar Halep, și ea accidentată, a fost curajoasă”. De aceeași părere au fost și cei de la BBC, care au preluat informația publicată de site-ul competiției.
The Guardian: ”Simona Halep a supraviețuit maratonului împotriva lui Lauren Davis. Simona Halep a salvat trei mingi de meci înainte de a-și asigura trecerea în optimi. Simona Halep a câștigat o întâlnire extraordinară împotriva lui Lauren Davis. Jucătoarele de top de la AO au avut toate parte de partide dramatice în această săptămână, dar nici una nu a fost așa”.
Reuters: ”Românca s-a întors de la marginea terenului când scorul era 11-10 în favoarea adversarei și a salvat trei mingi de meci. Ce a urmat a fost epic!. Davis a opus rezistență, dar Halep Simona a servit din nou foarte bine pentru a restabili egalitatea. Liderul mondial a câştigat din nou şi a servit pentru a patra oară şansa de a închide meciul”.