MEDICINA DE URGENĂ AZI A cincea ediție (2020) a Conferinței “MEDICINA DE URGENȚĂ AZI” a avut un start spectaculos în Baia Mare. Un număr mare de participanți au luat parte azi, 30 ianuarie, la evenimentele din programul pregătit de către autorități.
Zeci de persoane au fost prezente în această după-masă la malul lacului Firiza pentru a vedea cu ochii lor felul în care pompierii militari de la ISU Maramureș se pregătesc și acționează pentru salvarea de vieți. Atât scenariul simulării, cât și acțiunea în sine au fost de o complexitate aparte: de la temperaturile scăzute ale apei și până la numărul de victime (două), dar și viteza de reacție a salvatorilor, necesară salvării victimelor, nefiind ușoare. A fost vorba despre două persoane care au necesitat intervenția salvatorilor, fiind pe cale să se înnece în lac, una dintre persoane scufundându-se chiar în apele adânci. Imediat după extragerea lor din apă de către scafandrii militari, medicii SMURD și cei de pe ambulanță au preluat victimele pentru a le transporta la ambulanță, apoi la spital. Într-unul dintre cazuri, victima a necesitat manevre de resuscitare.
Mai exact, simularea s-a desfășurat astfel: Scenariul exercițiului a presupus salvarea unor persoane căzute dintr-o barcă în lacul de acumulare Strâmtori-Firiza. Persoanele se aflau la pescuit, iar echipajul de scafandri, care desfășura un antrenament pe lac, a observat că pescarii au căzut în lac și strigă după ajutor. Exercițiul a cuprins trei etape: etapa de stabilire a măsurilor și acțiunilor necesare gestionării situației de urgență, etapa de căutare-salvare a persoanelor si etapa de acordare a asistenței medicale de urgență.
“Deocamdată nu am avut cazuril reale de acest gen, slavă Domnului, sper să nici nu avem parte. Exercițiul a fost organizat de către Detașamentul de Pompieri „Adrian Marchiș” din Baia Mare. Au participat cei trei scafandri ai noștri din cadrul detașamentului și un voluntar care a acceptat să joace rolul uneia dintre victime. La partea de suprafață, pe bărci, sunt tot colegii de la detașament car esunt antrenați, calificați și specializați pentru utilizarea acestor bărci și, sigur, partea de prim-ajutor medica, respectiv colegii de la SMURD care sunt paramedici pompieri, respectiv personalul medical din cadrul Spitalului Județean “Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare”, a declarat Corneliu Bănuț, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș.
Întrebat care ar fi gradul de dificultate a unei acțiuni asemănătoare în viața de zi cu zi, având în vedere condițiile menționate mai sus, respectiv minutele prețioase pe care salvatorii le-ar pierde în drum spre urgență, reprezentanul ISU a declarat:
“Și în cardul unui scenariu deosebit de favorabil, este complex. Deci, vă dați seama că în cazuri reale ar fi foarte foarte complex și trebuie acționat extrem de rapid pentru că, sigur, intervine hipotermia și alte aspecte care țin de partea medicală pe care ar putea să vi le explice mai bine personalul de specialitate de la spital. Dar rămâne în concluzie că trebuie acționat rapid și precis”, a mai declarat Corneliu Băbuț.
După desfășurarea de forțe, atât salvatorii cât și cei prezenți la eveniment s-au delectat cu muzică populară romnească și s-au înfruptat din din preparatele specifice maramureșene.
Evenimentul „Medicina de Urgență AZI” va continua până duminică, 2 februarie și va reuni reprezentanţi din lumea medicală şi din structurile reprezentative ale situaţiilor de urgenţă din întreaga țară, dar și din străinătate.
Manifestarea este organizată de Asociația “Prietenii Spitalului”, Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș, SMURD Maramureș, Direcția de Sănătate Publică Maramureș, Serviciul Județean de Ambulanță Maramureș și Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș. Programul complet al evenimentului se poate consulta accesând www.sptmm.ro
ActualMM