AcasăNews AlertMECI DE POVESTE LA BÂRLAD - CSM Știința Baia Mare redevine campioana...

MECI DE POVESTE LA BÂRLAD – CSM Știința Baia Mare redevine campioana României după cinci ani

spot_img

DISTRIBUIȚI

MECI DE POVESTE LA BÂRLAD  Au trecut aproape cinci ani, de la ultimul triumf al zimbrilor în eșalonul de elită al rugby-ului românesc, perioadă în care să nu uităm că băieții noștri au jucat an de an finale de SuperLigă (aceasta fiind a zecea consecutivă din istoria clubului). Așa cum poate preconizau specialiștii jocul urma să fie unul al maximei prudențe, echilibrat și extrem de tacticizat. Trecând rapid peste perioada de tatonare, C.S.M.Știința Baia Mare (pune stăpânire pe joc) asigurându-și deopotrivă și o posesie superioară a balonului mai ales dincolo de jumătatea terenului.

Pe fondul acestui control al jocului, Adrian Apostol (eroul din semifinala cu Timișoara Saracens, semifinală în care a reușit trei eseuri) deschide încă din minutul 11 balul, culcând la fel ca și în actul secund minutul 51 balonul în terenul de țintă advers. Uvertura Dorin Gigi Manole transformă și scorul la finele primului sfert de oră de joc indică un avantaj de șapte puncte. Replica formației militare este aproape inexistentă, prima intrare a bucureștenilor în 22-ul advers consemnându-l de abia în minutul 16. După alte 12 minute de joc de la primul eseu, Sikuea Taliauli (aripa de origine tongană) dublează avantajul zimbrilor, însă centralul partidei, anulează eseul pe motiv că balonul a fost jucat spre înainte. Contrar cursului jocului, militarii intră la vestiare cu un handicap de doar patru puncte, scor 3-7, fundașul Ionel Melinte transformând în minutul 39 o lovitură de penalitate de la circa 25 de metri ușor lateral stânga.

În primele secunde ale actului secund Taniela Maravunawasawasa reușește un drop-gol de toată frumusețea, refâcând diferența de șapte puncte. Odată cu trecerea timpului meciul se animă tot mai mult, oaspeții reușind chiar să restabilească egalitatea prin eseul reușit în (minutul 48) de pilierul Andrei Florescu (minutul 48), transformat de Ionel Melinte. Urmează patru minute magice pentru formația noastră care reușește să se distanțeze la 14 puncte grație celor două eseuri semnate de Adrian Apostol (minutul 51) și Dorin Gigi Manole (minutul 55) ambele transformate de uvertura zimbrilor.

Jocul capătă cu totul alte valențe după eliminările temporare în decurs de doar un minut al celor doi pilieri Laurențiu Nica și Mihai Dico. În același minut 61 echipa cu cele mai multe trofee din istoria rugby-ului românesc, 24 la număr reușește un eseu de penalizare, urmat după doar patru minute de ghinionul irosirii unei lovituri de penalitate singura din tot jocul trecută în dreptul lui Dorin Gigi Manole. C

u zece minute înainte de final același Ionel Melinte (autor a zece din totalul celor 22 de puncte ale militarilor) culcă balonul în terenul de țintă advers, însă noul intrat Daniel Plai ratează oportunitatea ca Steaua să reușeasșcă pentru a doua oară egalarea în acest meci. Având un avantaj extrem de firav 24-22 dar și un om mai puțin pe teren după cumulul de cartonașe galbene primite de Mihai Dico, zimbri reușesc să joace extrem de inteligent ultima fază a meciului. Laurențiu Nica recuperează o tușă a militarilor, pasează scurt la Bidzina Shamkaradze care degajează balonul în înaltul cerului, consfințind astfel al șaselea titlu național din istoria zimbrilor băimăreni.

 

C.S.A.Steaua București – C.S.M.Știința Baia Mare 22-24 (3-7)

 

Arbitrii: Robert Andrei Diaconescu (Constanța), Cristian Șerban (București), Alexandru Eugen Ionescu (București)

Arbitrul nr 4: Vlad Iordăchescu (București)

Arbitru video: Cristian Răduță (Brașov)

Observator: Clement Nemesniciuc (Iași)

Comisar citare: Constantin Bonea (București)

 

C.S.A.Steaua București: 15.Ionel Melinte, 14.Robert Neagu, 13.Robert Cătălin Dascălu, 12.Dennis Alexandru Perju, 11.Alexandru Porojan, 10.Tudor Andrei Boldor Boghiță, 9.Florin Surugiu, 1.Andrei Florescu, 2.Tudor Gabriel Butnariu, 3.Nika Pataraya, 4.Marcel Ionuț Rusu, 5.Bogdan Andrei Doroftei, 6.Kuselo Moyake, 7.Viorel Lucaci-cpt, 8.Eseria Baivi Vueti

Rezerve: 16.Cristi Pană, 17.Marius Gheorghe Lungu, 18.Vlad Cornel Bădălicescu, 19.Andrei Pașalan, 20.Andrei Bucurescu, 21.Julien Paul Marius Bartoli, 22.Daniel Plai, 23.Sabin Florin Strătilă

Antrenori: Dănuț Dumbravă, Marcel Mihalache

C.S.M.Știința Baia Mare: 15. Ratu Taniela Rawaqua Maravunawasawasa, 14.Adrian Marian Apostol, 13.Jgerenaia Khvicha, 12.Sione Fakaosilea, 11.Taliauli Sikuea, 10.Dorin Gigi Manole, 9.Bidzina Shamkaradze, 1.Constantin Mardare pristaviță, 2.Ovidiu Cojocaru, 3.Waisea Nailago, 4.Marius Dănilă-cpt, 5.Florian Roșu, 6.Alexandru Alexe, 7.Jacob Nicollas Oliver Immelman, 8.Cristi Marian Chirică

Rezerve: 16.Roberto Edmundo Tejerizo, 17.Mihai Dico, 18.Laurențiu Nica, 19.Dumani Siphosethu Mtya, 20.Andrei Iurea, 21.Alexandru Țiglă, 22.Alexandru Bucur, 23.Ionuț Botezatu

Antrenori: Paul Rusu, Mario Alejandro Canale

 

Evoluția scorului:

Min 11 Adrian Apostol – eseu reușit în axul central (0-5)

Min 12 Dorin Gigi Manole – transformare eseu (0-7)

Min 24 Sikuea Taliauli – reușește un eseu pe flancul stâng însă centralul consideră că acesta a comis un înainte

Min 37 Ionel Melinte – lovitură de pedeapsă de la circa 45 de metri din zonă centrală ratată

Min 39 Ionel Melinte – lovitură de penalitate din 25 de metri ușor lateral stânga (3-7)

Min 41 Taniela Maravunawasawasa – lovitură de picior căzută (3-10)

Min 48 Andrei Florescu – eseu ușor lateral dreapta (8-10)

Min 49 Ionel Melinte – transformare eseu (10-10)

Min 51 Adrian Apostol – eseu reușit în axul central (10-15)

Min 52 Dorin Gigi Manole – transformare eseu (10-17)

Min 54 Dorin Gigi Manole – eseu izbutit pe partea dreaptă (10-22)

Min 55 Dorin Gigi Manole – transformare eseu (10-24)

Min 60 Laurențiu Nica – este avertizat cu cartonașul galben

Min 61 Mihai Dico – primește cartonașul galben

Min 61 eseu de penalitate trecut în contul formației bucureștene (17-24)

Min 65 Dorin Gigi Manole – lovitură de pedeapsă din 40 de metri ratată

Min 70 Ionel Melinte – eseu flancul drept (22-24)

Min 71 Daniel Plai – transformare eseu ratată

Min 80 Mihai Dico – vede cartonașul roșu fiind eliminat după un cumul de cartonașe galbene

 

Sursă info și foto: Alin Boțioc/rugbybaiamare.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA