O mașină marca Dacia Break a fost lovită de acceleratul Galați – București duminică seară. Potrivit declarației conductorului de tren, șoferul ar fi vrut să se sinucidă pentru că în momentul în care venea trenul nu a schițat niciun gest pentru a se feri.
Șoferul este un bărbat de 64 de ani, din localitatea brăileana Românu, iar mașină în care se află a fost tărâță de tren pe o distanță de jumătate de kilometru, relatează Libertatea.
A fost nevoie de intervenția echipei de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila, pentru scoaterea trupului șoferului dintre fiarele contorsionate ale masinii.
In urmă accidentului, Acceleratul Galați – București a avut o întârziere de aproximativ două ore, deoarece a fost necesară schimbarea locomotivei. Conductorul de tren a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Sursă info și foto.