Aproximativ 1.000 de persoane, considerate ca reprezentând un risc la adresa securităţii şi ordinii publlice, au fost împiedicate să pătrundă pe teritoriul francez de la introducerea controalelor la frontieră, a anunţat sâmbătă ministrul francez de Interne Bernard Cazeneuve, relatează AFP online.
„De la introducerea controlului la frontieră”, pe 13 noiembrie, „aproape 1.000 de persoane au fost împiedicate să intre pe teritoriul naţional, din cauza riscului pe care aceste persoane îl puteau reprezenta la adresa ordinii publice şi securităţii în ţara noastră”, a declarat ministrul în cursul unei vizite la Strasbourg.
În total, „aproape 15.000 de poliţişti, jandarmi şi vameşi sunt mobilizaţi la nivelul frontierelor noastre, şi în special la frontiera din nord”, în cadrul acestor controale, a precizat ministrul, care vizita un punct de control la frontiera franco-germană.
Scopul acestor controale este să „permită, în cadrul atât a organizării COP21, cât şi a nivelului ameninţării teroriste foarte ridicate cu care ne confruntăm, să asigure securitatea francezilor şi să procedeze la reţineri care sunt necesare”, a adăugat ministrul.
El a reiterat totodată mesajul pe care l-a transmis omologilor săi europeni într-o reuniune la Bruxelles, şi anume că verificările la frontierele franceze vor fi menţinute „atât timp cât va subzista ameninţarea teroristă”.
Cazeneuve le-a mulţumit totodată jandarmilor, poliţiştilor şi vameşilor „pentru angajamentul lor în această operaţiune de control care este o operaţiune grea, cu foarte multe puncte de trecere controlate”.
Franţa a restabilit în mod excepţional controlul la frontiere vineri, pe 13 noiembrie, cu câteva ore înainte de atentate, în cadrul unei serii de măsuri vizând consolidarea securităţii înainte de Conferinţa internaţională pe tema modificărilor climatice COP21, care începe oficial luni, la Paris.
Mediafax