La data de 22 martie 2014, orele 05.30, polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor împreună cu lucrători din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Livada și ai Biroului Ordine Publică din Poliția Municipiului Satu Mare, sub directa coordonare a procurorului de cauză din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, l-au identificat în trafic pe M. Ioan, de 43 ani, domiciliat în localitatea Seini, județul Maramureş, care deţinea în afara antrepozitului fiscal şi transporta cu un autoturism, pe raza localității Mărtinești, cantitatea de 2.000 litri alcool dublu rafinat, peste limita legală prevăzută de lege.
Prin ordonanţa din data de 22.03.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale față de M. Ioan, pentru comiterea infracţiunea constând în deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Față de M. Ioan s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Judecătoriei Satu Mare cu propunerea de arestare preventivă.