Duminica Cincizecimii sau a Pogorarii Sfantului Duh, numita in popor si Duminica Mare, este sarbatoarea anuala a pogorarii Sfantului Duh peste Sfintii Apostoli, eveniment ce incheie descoperirea fata de lume si de creatie a lui Dumnezeu, Cel in Treime. Potrivit scrierilor Noului Testament acest eveniment a avut loc in ziua Rusaliilor evreiesti, la 50 de zile de la invierea lui Iisus din Nazaret. De aceea sarbatoarea crestina mai poarta denumirea de Cinzecime.
Ziua Rusaliilor – sarbatoare mare in calendarul iudaic, cu traditii adanci in viata spirituala a iudeilor din Palestina si a celor imprastiati in intreg Imperiu roman. Iudeii si cei de alt neam care acceptasera Legea mozaica veneau in pelerinaj la Cetatea Ierusalimului. La aceeasi data a sarbatorii Cincizecimii la iudei, se oficia si in lumea pagana sarbatoarea trandafirilor – sarbatoare preluata din mitologia romana – Rosalia. Sarbatoarea Trandafirilor, era o zi inchinata cultului mortilor, se aduceau ofrande: alimente si trandafiri pentru imbunarea sufletelor celor disparuti.
Din punct de vedere bisericesc, aceasta sarbatoare este considerata ca fiind sarbatoarea intemeierii Bisericii crestine, pentru ca in aceeasi zi, in urma cuvântarii insufletite a Sfantului Apostol Petru, s-au convertit la crestinism circa 3.000 de suflete, care au alcatuit cea dintai comunitate crestina din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai tarziu.
Conform Sfintei Scripturi si invataturii cuprinse in Sfinta Traditie, in aceasta zi, Duhul Sfint, Una din Persoanele Sfintei Treimi, s-a pogorit asupra Sfintilor Apostoli, dandu-le darurile spirituale necesare propovaduirii Evangheliei in toate colturile lumii. Astfel, pogorarea Sfantului Duh sau Cincizecimea (Rusaliile) este actul de trecere a lucrararii mantuitoare a lui Hristos, din umanitatea Sa in oameni. Duhul Sfant coboara in chipul limbilor de foc peste apostoli, peste fiecare in mod distinct, precum si peste cei care, ascultand predica apostolilor, s-au botezat, dand nastere Bisericii. Biserica cuprinde pe toti cei incorporati in Hristos prin botez, mirungere si euharistie, pe cei care cred si marturisesc ceea ce crede si marturiseste Biserica.
Sarbatoarea Rusaliilor este cea mai veche sarbatoare crestina impreuna cu cea a Pastilor, fiind praznuita inca din vremea Sfintilor Apostoli, ca o increstinare a sarbatorii iudaice corespunzatoare. Despre ea amintesc si Sfantul Apostol Pavel  si Sf. Luca. Este amintita si in Constitutiile Apostolice, printre sarbatorile in care sclavii se cuvine sa fie eliberati de muncile obisnuite. Despre ea mai amintesc: Sf. Irineu, Tertulian, Origen, Canonul 43 al Sinodului din Elvira, Canonul 20 al Sinodului I ecumenic (care opreste ingenuncherea in ziua Rusaliilor). Sf. Epifanie, ii atribuie doua predici, iar pelerina apuseana Egeria (sau Etheria), descrie modul cum se sarbatorea aceasta duminica la Ierusalim. Pana catre sfarsitul secolului IV si inceputul secolului V Cincizecimea era o dubla sarbatoare: a Inaltarii Domnului si a Pogorarii Sfantului Duh, asa cum o descrie, de altfel, inca din prima jumatate a secolului IV, Eusebiu al Cezareei. Dar, precum am aratat la sarbatoarea Inaltarii, aceasta a fost fixata, de pe la 400 inainte, in ziua a 40-a dupa Pasti, cum este pana astazi, Cincizecimea fiind numai sarbatoarea Sfantului Duh.
In timpul privegherii din ajun, se făcea odinioara botezul catehumenilor (Catehumenatul era pregatirea pe care o primeau inainte de botez cei care doreau sa imbratiseze crestinismul). Ca si la Pasti, erau oprite ingenuncherea si postirea in toate zilele Cincizecimii; erau interzise jocurile din circuri si palestre, spectacolele pagane de teatru etc. Se impodobeau casele, in semn de bucurie, cu flori si ramuri verzi, indeosebi de nuc sau de tei, asa cum se face pana azi, obicei mostenit de la evrei, la care Cincizecimea era si sarbatoarea premitiilor din flori si fructe. In biserici se aduc si azi frunze verzi de tei sau de nuc, care se binecuvinteaza si se impart credinciosilor, simbolizand limbile de foc ale puterii Sfantului Duh, Care S-a pogorat peste Sfiinti Apostoli.
Pentru acest fapt, Pogorarea Sfantului Duh este o sarbatoare a pacii, a pecetluirii adevaratei credint, a intronarii dreptatii divine pentru creatura umana, a impacarii tuturor prin harul Sfantului Duh.
„Biserica lui Hristos este singura putere in fata careia te poti pleca fara sa te injosesti…” spunea marele dramaturg Gheorghe Asachi. Iar academiceanul Ion Ghika spunea „Crestinismul va dura cat va dainui perfectiunea, civilizatia, progresul, cultura, adica etern…”
Astazi este vremea lucrarii Sfantului Duh, vremea incetarii luptei confesionale si ceasul ca fiecare credincios ortodox, catolic, protestant sau de alte confesiuni crestine si chiar necrestine sa gandeasca mai profund ca Mantuitorul Hristos a venit sa aduca PACE pentru toata lumea, bucurie pentru orice om, libertate desavarsita pentru toti, toate pecetluite de ziua Cincizecimii, Ziua cea mare a intemeierii Bisericii crestine una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca, Ziua desavarsitei uniri a Cerului cu Pamantul sau Duminica Mare.
Odata infaptuita unitatea de credinta si sufletele tuturor credinciosilor vor arde in dragostea Duhului Sfant si in flacara iubirii de oameni, apreciind pe fiecare din natiunea, rasa cultura si gradul de traire in Hristos pe care L-a atins; atunci vom zice dintr-o singura inima si simtire: „Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindeni esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si locuieste intu noi, ne curateste de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre!”
Diacon, Bogdan Gorețchi