spot_img
spot_img
AcasăActualitateMARAMUREȘUL DONEAZĂ PENTRU SUCEAVA | Sorin Vlașin și Gabriel Zetea, alături de...

MARAMUREȘUL DONEAZĂ PENTRU SUCEAVA | Sorin Vlașin și Gabriel Zetea, alături de sinistrații din inundații

DISTRIBUIȚI

Senatorul PSD de Maramureș, Sorin Vlașin, se află la Suceava, împreună cu președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, și colegii implicați în campania ”Maramureșul donează pentru Suceava”, destinată ajutorării celor afectați de inundațiile din luna iulie.
”Noi, moroșenii știm că a fi om de omenie înseamnă a-i ajuta pe cei aflați în nevoie și asta am făcut mereu, de-a lungul istoriei. Maramureșul și maramureșenii nu au rămas niciodată indiferenți la necazul și nevoile celorlalți și au demonstrat acest lucru încă o dată, mobilizându-se exemplar pentru suceveni. A fost o acțiune de suflet, coordonată de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, în care au fost implicate autorități județene, instituția prefectului, agenți economici, organizații nonguvernamentale și oameni de bine. Împreună, maramureșenii au dat încă o lecție de solidaritate și generozitate”, a declarat senatorul Sorin Vlașin.
În urma campaniei din Maramureș, la Suceava au mers 7 autocamioane pline cu materiale. Un ajutor din inimă pentru inimile pline de durere ale celor păgubiți de inundațiile din luna iulie.
”Maramureșul a oferit sprijin celor aflați în nevoie, dar, mai ales speranță și un mesaj de suflet: nimeni nu trebuie să fie singur în fața nevoilor și problemelor pentru că împreună, putem depăși mai ușor orice încercare! Am trăit momente emoționante dar și o mare bucurie sufletească! Felicitări oameni buni pentru mobilizarea exemplară, felicitări pentru că ați demonstrat încă o dată că Maramureșul este țara oamenilor cu suflet mare!”, a adăugat senatorul Sorin Vlașin.
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA