Ieri, 28 august 2013, Consiliul Judeţean Maramureş a primit draftul deciziei de finanţare a Comisiei Europene pentru proiectul „Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor”.
„Comisia Europeană, având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, având în vedere Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1083/2006 din 11 iulie 2006 de stabilire a dispoziţiilor generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr.1260/1999, în special articolul 41, alineatul (2), întrucât: ”Prin Decizia C (2007) 3467 din 11 iulie 2007, modificată prin Decizia C (2012) 2155 din 30 martie 2012 a adoptat programul operaţional „Mediu” pentru asistenţă din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi Fondul de Coeziune în conformitate cu obiectivul Convergenţă în România.”
La 7 august 2013 Autoritatea de Management POS Mediu (Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice) a trimis Comisiei proiectul major „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Maramureş”, iar prin decizia de ieri s-a transmis proiectul privind contribuţia financiară din partea Fondului European de Dezvoltare Regională pentru acest proiect. Informaţia a parvenit prin intermediul domnului Valentin Mihai – consilier în cadru Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice – Direcţia Generală AM POS Mediu, Direcţia Programare şi Evaluare.
Proiectul îşi propune să implementeze un sistem de management integrat al deşeurilor la nivelul întregului judeţ, în scopul conformării obligaţiilor asumate de Tratatul de Aderare. Proiectul va cuprinde toate măsurile necesare privind colectarea, colectarea separată, transportul, transferul şi tratarea cu elemente de reciclare, tratare mecanico-biologică şi compostare, precum şi depozitare a deşeurilor. În paralel, vor fi închise şi relocate trei depozitele urbane existente de deşeuri neconforme. De acest proiect va beneficia întreaga populaţie a judeţului Maramureş.
Proiectul va face posibilă atingerea următoarelor performanţe:
- Rată de colectare a deşeurilor mixte de 100%, pentru populaţia urbană şi rurală, faţă de 98%, respectiv 45% cât era în 2009;
- Reducerea cantităţii de deşeuri biodegradabile depozitate în 2016 la 35% din cantitatea totală generată în anul 1995, datorită sistemelor de colectare selectivă pentru întreaga populaţie a judeţului, promovarea compostării individuale şi separate pentru construcţia de facilităţi de tratare a deşeurilor biodegradabile (staţie de tratare mecano-biologică);
- Colectarea selectivă a deşeurilor din ambalaje pentru 100% din populaţia urbană şi rurală, asigurând astfel până în 2016 o rată totală de recuperare de 67%, cu o rată totală de reciclare de 59%, după cum urmează:
– 76% pentru sticlă
– 65% pentru hârtie şi carton
– 63% pentru plastic
– 22% pentru lemn.
- Descrierea tehnică a lucrărilor de infrastructură:
În cadrul proiectului sunt incluse următoarele componente:
– Colectarea selectivă a deşeurilor în patru zone;
– Construcţia a trei staţii de transfer în Moisei (31.000 tone/an), Târgu Lăpuş (10.000 tone/an) şi Sighetu Marmaţiei (25.000 tone/an);
– Construcţia unui centru de management integrat al deşeurilor la Sârbi, incluzând un depozit ecologic (150.000 tone/an), o staţie de tratare mecano-biologică şi o linie de sortare (32.000 tone/an) şi construirea unui staţii de sortare la Sighetu Marmaţiei (22.000 tone/an);
– Construirea primei celule din cele patru a depozitului ecologic de deşeuri Sârbi (450.000 mc);
– Închiderea şi reabilitarea depozitelor neconforme (Arinieş – Borşa, Rohia – Târgu Lăpuş, Satu Nou de Jos – Baia Mare, Seini, Tepliţa – Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus);
– Construirea a 7 centre de colectare a deşeurilor voluminoase (Baia Mare, Târgu Lăpuş, Seini, Şomcuta Mare, Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus, Borşa);
– Asistenţă tehnică privind managementul proiectului şi supervizare a lucrărilor, incluzând măsuri de publicitate şi conştientizare a publicului în vederea reducerii cantităţii de deşeuri la sursă sau colectarea selectivă a materialelor reciclabile şi a deşeurilor biodegradabile la sursă.
Suma, la care se aplică rata de cofinanţare pentru axa prioritară 2 „Dezvoltare sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor contaminate istoric” a programului operaţional este stabilită pentru proiectul major aferent judeţului Maramureş la 47.036.482 euro.
Următorul pas va fi contractul de finanţare care se va semna cu Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice.
Biroul de presă