Sala Polivalentă din Sighetu Marmației a găzduit Final Four-ul Cupei României la baschet feminin, un eveniment care a adus în prim-plan atât performanța sportivă, cât și capacitatea orașului de a organiza competiții de nivel național. Finala disputată între Rapid București și FCC Baschet UAV Arad a oferit un spectacol apreciat de publicul prezent în tribune.
Senatorul PSD de Maramureș, Sorin Vlașin, a fost prezent la eveniment, alături de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea. Parlamentarul a subliniat importanța investițiilor realizate la Sala Polivalentă și rolul administrației locale în atragerea unui astfel de eveniment sportiv, arătând că implicarea autorităților și susținerea comunității sunt esențiale pentru ca Sighetu Marmației să rămână pe harta competițiilor prestigioase din România.
„Energie, entuziasm și pasiune pentru sport. Așa poate fi descrisă atmosfera din Sala Polivalentă din Sighetu Marmației, unde a avut loc Final Four-ul Cupei României la baschet feminin. A fost un eveniment de prestigiu, care demonstrează că Sighetu Marmației este un nume de referință pe harta sportului românesc.
Iar finala dintre Rapid București și FCC Baschet UAV Arad, a fost spectaculoasă.
Felicitări câștigătoarei Rapid București, dar și celorlalte echipe, Federației Române de Baschet, CSM Sighetu Marmației și tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment”, a declarat Sorin Vlașin.
De asemenea, parlamentarul maramureșean a mai spus:
„Trebuie remarcat faptul că acest eveniment nu ar fi fost posibil fără implicarea primarului Vasile Moldovan și a Consiliului Local. Investițiile și lucrările realizate la Sala Polivalentă, au asigurat condiții moderne, sigure și conforme standardelor necesare pentru desfășurarea competițiilor sportive de nivel național. Nu în ultimul rând, vă felicit pe voi, sighetenii, care ați demonstrat astăzi că iubiți sportul. Energia și entuziasmul vostru demonstrează că Sighetu Marmației merită să fie gazda unor astfel de competiții prestigioase. Felicitări tuturor!”.







