Caz șocant la Târgu Lăpuș. Un echipaj al Poliției aflat în misiune de patrulare a găsit pe strada Piața Eroilor un tânăr căzut pe trotuar. Polițiștii au chemat imediat ambulanța. Medicii l-au transportat la Spitalul Orășenesc Tg. Lăpuș, fiind ulterior transferat la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.
După ce și-a revenit polițiștii au încercat să discute cu acesta. Tânărul le-a spus că nu își amintește ce s-a întâmplat, spunând că el cred că a alunecat și a căzut. De menționat este și faptul că victima se afla sub influența băuturilor alcoolice.
O zi mai târziu, victima a început să își amintească despre ce a pățit. Acesta a anunțat poliția că a fost agresat și că i-au fost furate actele și banii care îi avea asupra lui.
Polițiștii din Târgu Lăpuș au identificat un suspect, în persoana unui bărbat în vârstă de 41 ani din aceeași localitate. Asupra acestuia anchetatorii au găsit cartea de identitate a victimei, dar și o parte din suma de bani pe care o sustrase de la partea vătămată. Actele și banii recuperați au fost înapoiați victimei.
În acest moment, suspectul este internat la Spitalul de Psihiatrie a Spitalului Municipal Sighetu Marmației pentru efectuarea unei expertize de specialitate în care să se stabilească dacă în momentul agresiunii autorul a avut sau nu discernământ.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunilor de lovire și alte violențe și furt.
Localnicii spun că individul nu ar fi la prima abatere de acest gen și că este în atenția poliției în mai multe spețe.
Sursă: VasileDale.ro