De Ziua Copilului, la Leordina a avut loc lansarea primului număr al revistei şcolare ” Însemnări din Ţara Leurdei”, naşterea unei opere pe care copii si profesorii lor deosebiţi de la Şcoala Gimnazială Nr.1 Leordina au zămislit-o din condei. Profesorii au coordonat nişte elevi talentaţi si sensibili care au ce să spună, au inspiraţie si sunt inteligenţi si creativi .Împreună s-au ocupat de organizarea si redactarea materialelor. Revista oferă pagini din activităţile elevilor, care au contribuit la dezvoltarea unor abilităţi, la îmbogăţirea culturii generale,la dobândirea de cunoştinţe în limba engleză şi au oferit şansa de a se remarca la nivel judeţean si naţional. Şi pentru ca in ziua de 1 Iunie se celebrează miracolul naşterii şi al întoarcerii la inocenţă am considerat ca este momentul cel mai potrivit pentru a lua în braţe primul număr al „cărţii noastre”.Elevii au colaborat cu: interviuri, creaţii literare, picturi,curiozităţi in limba engleză. Lansarea a avut loc la Căminul Cultural din localitate. In deschiderea programului a luat cuvântul d-l Inspector General Adjunct Dorel Vasile Ban si d-l director Sorin Druţu. În cadrul programului dedicate zilei de 1 Iunie s-a desfăşurat un concurs de recitări de poezii având ca şi temă „Copilăria”. De asemenea, au fost interpretate cântece dedicate zilei copilăriei În încheierea programului elevii ciclului gimnazial ne-au reamintit cat de mult ne iubim portul, cântecele si datinile străbune. Revista „Însemnări din Ţara Leurdei” a fost înscrisă la Concursul judeţean de reviste şcolare unde a obţinut locul 1.
Claudiu Ban, corespondent ActualMM.ro în Maramureșul Istoric
MANIFESTĂRI: 1 Iunie – o zi cu semnificaţie aparte în comuna Leordina (FOTO)
loading...