MÂNDRI DE ELEVII NOȘTRI România, 8 medalii la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori. România are copii-problemă, dar și elevi silitori, care iau nota 10 la Bacalaureat sau Evaluarea Națională, dar și liceeni eminenți care ne fac să ne mândrim cu ei în afara țării, la marile concursuri de inteligență.
Astfel, lotul naţional de informatică (juniori) a cucerit patru premii (o medalie de aur şi trei medalii de argint) la prima ediţie a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori, desfăşurată în perioada 7-13 septembrie, la Sofia, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației Naționale (MEN).
Medalia de aur a fost obţinută de Matei Tinca (Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti). Medaliații cu argint sunt Tiberiu Ioan Mușat (Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti), George-Alexandru Râpeanu (Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca) și Mihai Matei Mirică (Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București).
Punctajele înregistrate la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori au contat și în ierarhia celei de a XI-a ediții a Olimpiadei Balcanice de Informatică pentru Juniori (JBOI 2017). Astfel, în această competiție rezultatele echipei României sunt următoarele: Matei Tinca și Tiberiu Ioan Mușat – medalii de aur, George-Alexandru Râpeanu și Mihai Matei Mirică – medalii de argint.
Lotul olimpic a fost însoţit şi coordonat de profesorii Eugen Nodea (Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu) şi Ciprian Chescă (Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” din Buzău). Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori a reunit peste 80 de concurenţi din 22 de ţări.
Sursă info.
Sursă foto.