AcasăActualitateSocialMAJORĂRI SALARIALE - Deputații au adoptat OUG 20/2016 cu amendamente

MAJORĂRI SALARIALE – Deputații au adoptat OUG 20/2016 cu amendamente

spot_img

DISTRIBUIȚI

MAJORĂRI SALARIALE Plenul Camerei Deputaților a adoptat, luni, Ordonanța 20/2016 cu amendamentele aduse la comisiile de specialitate, care prevăd majorări salariale în Educație și Sănătate în medie cu 15%.

MAJORĂRI SALARIALE Au votat „pentru” 184 de deputați, iar unul nu și-a exprimat votul.

Deputații din Comisiile de buget și de muncă au aprobat, săptămâna trecută, un amendament referitor la sistemul sanitar, care prevede că, „începând cu 1 decembrie 2016, sporurile și alte drepturi salariale specifice activității se vor calcula prin raportare la salariul de bază”, și nu la cel din 2009.

Un alt amendament adoptat prevede că, „începând cu data de 1 ianuarie 2017, salariile de bază ale personalului din învățământ existente în plată la data de 31 decembrie 2016 se majorează în medie cu 15%, conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Educației și aprobate prin Hotărâre de Guvern, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a ordonanței”.

Majorarea salarială de 15% se va aplica și personalului din inspectoratele școlare, în această categorie fiind inclus personalul administrativ.

De asemenea, angajaților din sistemul de asistență socială li se vor mări salariile în medie cu 15%, potrivit unui alt amendament adoptat.

Deputații din Comisiile de muncă și de buget au aprobat și un amendament prin care cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna august 2016.

Salariile se vor majora efectiv începând cu 1 decembrie 2017.

Începând cu aceeași dată, salarizarea personalului din cadrul Caselor de Asigurări de Sănătate Județene, a municipiului București și din cadrul Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești se stabilește de la nivelul de 85% din salariile stabilite la nivel central pentru personalul CNAS, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al președintelui CNAS.

Stabilirea nivelului drepturilor salariale ale personalului menționat mai sus se aprobă prin ordin al președintelui CNAS, mai prevede amendamentul.

Deputații PSD, ALDE, UDMR și de la minorități au anunțat că vor susține acest proiect de lege la votul final. PNL nu a participat la dezbateri.

sursa

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA