Prețurile de consum au urcat, în noiembrie, cu 0,31% față de luna anterioară, pe fondul scumpirii produselor nealimentare cu 0,5% și a serviciilor, cu 0,31%, în timp ce prețurile alimentelor aproape au stagnat (+0,06%), reiese din datele publicate vineri de Institutul Național de Statistică.
Dintre alimente, cel mai mult s-au scumpit, în noiembrie față de octombrie, cartofii, cu 2,8%, legumele și conservele de legume, cu peste 2,5%, ouăle, cu 2,11% și zahărul, cu 1,9%. În schimb, citricele și alte fructe meridionale s-au ieftinit în noiembrie cu 12,96% comparativ cu octombrie.
În aceeași perioadă, din categoria mărfurilor nealimentare, cel mai mult au crescut prețurile țigărilor și tutunului, cu 2,38%, în timp ce la polul opus a fost energia termică, cu o ieftinire de 2,03%.
La capitolul servicii, s-au scumpit cele din categoria ‘alte servicii’, cu 1,28%.
Inflația anuală s-a menținut în teritoriu negativ în noiembrie, la minus 1,1%, în urcare de la minus 1,6% în octombrie.
În luna noiembrie 2015, ponderea mărfurilor și serviciilor care au înregistrat o scădere a prețurilor, comparativ cu noiembrie 2014, este de 37,5% iar cele care au avut creșteri cuprinse în intervalul 0 — 2,5% dețin o pondere de 33,9%. Mărfurile și serviciile ale căror prețuri au crescut cu mai mult de 2,5% dețin o pondere de 28,6%.
Banca Națională a României (BNR) a revizuit în scădere cu 0,4 puncte procentuale prognoza de inflație pentru acest an, la minus 0,7%, iar pentru 2016 prognoza a fost revizuită în creștere cu 0,4 puncte procentuale, la 1,1%, a anunțat, la începutul lunii noiembrie, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, în cadrul conferinței de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflației.
Agerpres