Conducerea Ministerului Educaţiei solicită inspectoratelor şcolare judeţene, să asigure, marţi, 5 iunie sărbătorirea Zilei Învăţătorului în toate unităţile de învăţământ, prin organizarea unor manifestări adecvate, care să pună în valoare tradiţia şi împlinirile şcolii româneşti.
Conform Legii nr. 289/2007, această manifestare festivă educaţională, cu caracter național, apolitic şi cultural, se organizează anual, la 5 iunie, spun reprezentanţii Ministerului Educaţiei, potrivit NewsIn.
Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, şi secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Stelian Fedorca, au subliniat în adresa transmisă în teritoriu că, începând cu anul 2013, ministerul intenţionează să includă cele mai interesante propuneri ale cadrelor didactice în planul naţional al acţiunilor dedicate Zilei Învăţătorului.
În acest sens, în urma dezbaterilor din unităţile de învăţământ, inspectoratele şcolare vor transmite ministerului cinci exemple de activităţi propuse de cadrele didactice, care pun cel mai bine în evidenţă specificul acestui eveniment, mai spun sursele citate.
Mâine se sărbătorește ZIUA ÎNVĂŢĂTORULUI!
loading...