MÂINE SE DECIDE SOARTA INTERIMARULUI În cadrul unei conferințe de presă organizată luni, 30 ianuarie, Cătălin Cherecheș, președintele Coaliției pentru Baia Mare, s-a arătat dezamăgit de modul în care interimarul Marinel Rob a gestionat problemele comunității în ultimele șase luni.
MÂINE SE DECIDE SOARTA INTERIMARULUI Mai mult, acesta a arătat că modul în care interimarul a condus Administrația Publică Locală nu s-a ridicat la nivelul dorit de către colegii acestuia din cadrul Coaliției pentru Baia Mare.
Cu toate acestea, Marinel Rob a primit o nouă șansă pentru a se reabilita în fața colegilor din Coaliția pentru Baia Mare, dar și a comunității. Astfel, timp de o lună, acesta trebuie să fie mult mai atent la problemele comunității și să demareze procedurile de implementare a celor mai importante proiecte propuse de coaliție în timpul campaniei electorale.
„Prima opțiune este să dăm o șansă de 30 de zile pentru remedierea situației grave în care s-a dus administrarea orașului.
Moral, în fața băimărenilor domnul Rob trebuia demult să-și fi făcut bagajele pentru incompetență, lipsă de transparență și atitudine ostilă față de oraș. I-am oferit împreună cu colegii o șansă, suspendând deciziile luate împotriva lui în cadrul Adunării Generale, dar din punctul meu de vedere nu va face nimic.
Pentru mine, domnul Rob este o rușine pentru oraș și Coaliția pentru Baia Mare, un individ manipulat de interese politice și unii oameni din Primăria Baia Mare care preferă ineficiența și inactivitatea.
Mâine este ședință de Consiliu Local și la ora 10:00 vom avea o ultimă decizie cu partenerii noștri vizavi de modul în care îl mai tolerăm pe Marinel Rob. Dacă vom vedea în continuare o atitudine disprețuitoare la adresa celor care au votat și a reprezentanților Coaliției pentru Baia Mare, nu excludem să le cerem cetățenilor orașului sprijinul în a ne scăpa de acest individ”, a declarat Cătălin Cherecheș, președintele Coaliției pentru Baia Mare.
Prin consilierii pe care Coaliția pentru Baia Mare îi are în forul administrativ local, in viitorul apropiat vor fi promovate și cerute pentru implementare o serie importantă de proiecte care vor ducea dezvoltarea municipiului din punct de vedere economic dar și educațional.
Este vorba despre înființarea Liceului German, instituție care ar urma să își aibă sediul în incinta Școlii „Petre Dulfu” din Baia Mare, reabilitarea Cinematografului Minerul, Castelului Pocol, Casei Iancu de Hunedoara, monitorizarea video a municipiului Baia Mare, reorganizarea și eficientizarea societății Urbis.
La acestea se mai adaugă și importante proiecte sociale care prevăd reducerea prețului la serviciile de apă potabilă și canalizare pentru anumite categorii sociale din comunitate sau alte planuri de dezvoltare precum deszăpezirea, curățenia străzilor și trotuarelor, întreținerea zonelor verzi, capturarea câinilor fără stăpân și finanțarea extinderii ecarisajului.
Nu au fost uitate nici implementarea proiectelor care prevăd realizarea unui Parc Industrial sau a Parcului pentru industrii creative, dar și organizarea dezbaterilor publice pentru desfășurarea evenimentelor culturale.
Președintele Coaliției pentru Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a arătat că aleșii locali ai entității pe care o reprezintă vor milita și pentru promovarea unui proiect de hotărâre prin care întreaga activitate administrativă, dar și sediul Primăriei Baia Mare să fie mutate în incinta Casei Tineretului din Baia Mare, acum că această clădire a revenit Consiliului Județean Maramureș.
În acest sens se vor purta discuții cu partenerii din forul administrativ județean, neexcluzându-se chiar și un schimb de clădiri între municipalitate și județ.
ActualMM