Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur au fost contemporani, colegi de studii şi prieteni. S-au născut, toţi trei, în Asia Mică, în secolul al patrulea – adică într-o perioadă de luptă între păgânismul agresiv şi creştinismul abia ieşit din primele trei secole de prigoană. Ocupă un loc aparte între teologii, ierarhii şi sfinţii Bisericii, fiind consideraţi după trecerea lor la Domnul la fel ca şi acum „Mari dascăli ai lumii şi ierarhi”.

De ce sunt prăznuiţi împreună

În Biserica Greciei din secolul al XI-lea au existat opinii diferite în ceea ce priveşte valoarea celor trei ierarhi. Au fost teologi care considerau că Sfântul Vasile e cel mai mare pentru că viaţa acestuia se asemăna cu a îngerilor şi lupta cu asprime împotriva păcatului. Alţii înălţau pe Ioan Gură de Aur, pentru adâncimea şi desăvărşirea cuvântărilor, care pe mulţi întorceau la pocăinţă. În fine, mai presus iubit de alţii, Sfântul Grigorie din Nazianz era cinstit aparte pentru blândeţea şi sensibilitatea profundă a scrierilor sale. Existând această împărţire a creştinilor, cei trei sfinţi s-au arătat împreună unui arhiereu din acea vreme, spundându-i într-un glas: „la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, împreunează-ne prăznuirea într-o singură zi.” Iar arătarea lor fiind în ianuarie – lună în care era şi mai este câte o zi închinată fiecăruia dintre ei – arhiereul Ioan Evhaitul a stabilit ziua de 30 ianuarie pentru prăznuirea celor Trei Ierarhi. Şi aşa a rămas până astăzi.

Sfântul Vasile

Sfântul Vasile s-a născut în jurul anului 330 în Cezareea Capadociei (unde mai târziu va sluji ca arhiepiscop) dintr-o veche familie creştină. A întrecut în înţelepciune pe cei din timpul său şi pe cei din vechime, căci învăţase toată filozofia şi toate ştiinţele din vremea aceea. în Atena, se întâlneşte la studii cu Sfântul Grigorie de Nazianz cu care leagă o strânsă prietenie care va dura toată viaţa. Sfântul Vasile este autorul Sfintei Liturghii care îi poartă numele, al „Regulilor monahale mari şi mici” normative şi astăzi, dar şi al cunoscutelor rugăciuni de alungare a demonilor – Molitfele Sfântului Vasile cel Mare. În singurătatea mănăstirii, el şi prietenul său Grigorie alcătuiesc o culegere de texte despre frumuseţea vieţii spirituale cu titltul „Filocalia” (iubirea de frumos). Numele Sfântului Vasile cel Mare este legat de activitatea socială a Bisericii. A înfiinţat, pe lângă biserici şi mănăstiri, primele aşezăminte sociale în care erau îngrijiţi trupeşte şi sufleteşte cei care aveau nevoie de ajutor. Spitalele, şcolile şi cantinele funcţionau sub numele generic de Vasiliada.

Sfântul Ioan Gură de Aur

Sfântul Ioan s-a născut în Antiohia Siriei. A studiat ştiinţele vremii, întrecându-şi dascălii, apoi s-a lepădat de toate şi s-a botezat în Biserica lui Hristos. Un mare filosof al vremii şi-ar fi exprimat regretul că l-a pierdut spunând „Ioan mi-ar fi putut fi urmaş, dacă nu mi-l răpeau creştinii”. Desăvârşit orator, îi lămurea pe mulţi să lepede credinţele păgâneşti şi să urmeze lui Hristos. În timpul unei predici, o femeie din mulţime i-ar fi spus „Învăţătorule cu gură de aur, ai adâncit fântâna sfintelor tale învăţături, iar funia minţii noastre e scurtă”. De atunci, creştinii au început să-i spună Ioan Gură de Aur. Iar sfântul a cugetat că predica trebuie să fie împodibită cu învăţături simple, nu cu podoabele oratoriei, pentru ca şi cei simpli să înţeleagă şi să aibă folos. Faima lui de predicator a contribuit la alegerea sa ca Patriarh al Constantinopolului, în 397. Din uneltirea împărătesei Eudoxia va fi exilat de câteva ori şi va muri pe drumul spre Caucaz rostind ultimile cuvinte: “Slavă lui Dumnezeu pentru toate”.

Sfântul Grigorie Teologul

Sfântul Grigorie de Nazianz, numit Teologul, s-a născut dintr-o veche familie de creştini din Capadocia. A primit o educaţie aleasă, desăvârşită în Atena, unde l-a cunoscut pe bunul său prieten, Sfântul Vasile. Despre ei se spune că erau nedespărţiţi şi cunoşteau numai două căi „spre şcoală şi spre biserică”. A fost, nu pentru multă vreme însă, patriarh al Constantinopolului. S-a retras din scaun din cauza uneltirilor împotriva sa şi şi-a petrecut ultimii ani de viaţă în studiu şi meditaţie. Rodul este bogat: pe lângă renumitele “Cinci cuvântări teologice”, a scris şi strălucite poeme (peste 408 cântări în 1800 de versuri). Sfântul Grigorie Teologul este considerat între primii autori de poezie creştină.

Modelul Sfinţilor Trei Ierarhi

Într-o lume care adesea geme, orbecăind după un punct de reper, Sfinţii Trei Ierarhi oferă modele mereu actuale. Deşi diferiţi în fire şi daruri duhovniceşti, Sfinţii Vasile, Grigorie şi Ioan, sunt fiecare model al ierarhului desăvârşit, al adevăratului preot, episcop şi patriarh. Sunt apoi, model de călugări care au împlinit deplin rostul monahal, adică sfinţenia. Celor care încă se tem că credinţa ar fi contrară ştiinţei, le stă înainte modelul sfinţilor care şi-au întrecut în înţelepciune dascălii, care la rândul lor au scris atât adânci explicaţii la învăţătura Bisericii, cât şi poeme creştine de rară delicateţe. Tot ei ne învaţă modelul adevăratei prietenii, dovedind că cei uniţi în Hristos pe pământ, împreună rămân în veşnicie. Când lumea ridică la rang de virtute nefirescul şi uită virtuţile autentice, Sfinţii Ierarhi ne învaţă cum să trăim, să ne rugăm, să iubim să credem în Hristos, mereu şi-n fiecare clipă.