Majoritatea celor care au ales handbalul în detrimentul fotbalului de pe stadionul Viorel Mateianu, au făcut-o pentru a asista la un galop de sănătate al fetelor noastre, ce trebuia să se încheie la o diferență de scor care să intre în istoria confruntărilor directe dintre cele două echipe.
Asta și din cauza modului rușinos în care HC Zalău a pierdut în etapa trecută partida cu HCM București de pe teren propriu, în urma căreia rivalele băimărencelor au trecut pe prima poziție a clasamentului. Speranțele spectatorilor erau îndreptățite, mai ales după ce au văzut că sălăjencele au venit fără antrenorul Gheorghe Tadici, dar și fără principalele șase jucătoare.
S-a spus la finalul partidei că rezultatul este normal, că nu era nevoie de un măcel, că e bine și așa, că… Apă de ploaie. Tocmai atitudinea lui Tadici trebuia pedepsită cu o victorie la cea mai mare diferență posibilă, pentru că modul în care a procedat este de fapt o sfidare la adresa echipei și a spectatorilor băimăreni. Dacă și-a permis să trimită în teren rezervele, atunci i se cuvenea o înfrângere cu adevărat rușinoasă pe care să o țină minte toată viața. Astfel de mârlănii așa se tratează și efectul este nemaipomenit de eficient. Oare dacă rolurile erau inversate, Zalăul fiind în situația de astăzi a echipei băimărene, cam cu câte goluri ar fi câștigat Tadici? Răspunsul e sigur – cu câte ar fi putut să ne înscrie.
Până la urmă a rezultat un joc de antrenament, așa cum l-a caracterizat și antrenorul Aurelian Roșca la conferința de presă. Un antrenament cu public în care tehnicienii băimăreni au rulat toate jucătoarele trecute pe foaie, fiecăreia acordându-i același timp de exprimare în teren, indiferent cât de inspirată i-a fost prestația. Lucru mai rar întâlnit la acest nivel – toate cele 14 jucătoarele de la HCM (cu excepția portarilor) au reușit să înscrie cel puțin câte un gol.
În aceste condiții nu se putea ajunge la diferența visată (20 de goluri), spectatorii descărcându-și nemulțumirea pe cei doi arbitri. Și au avut de ce să facă așa, cei doi fiind adevărate catastrofe pentru această frumoasă disciplină sportivă. Au fluierat aiurea, le-a ținut pe oaspete cât au vrut în atac, au dictat eliminări în tabăra noastră după bunul lor plac, n-au cerut întreruperea cronometrării timpului de joc, pierzându-se astfel minute bune la fiecare aruncare de la șapte metri.
Una peste alta, HCM Baia Mare a învins mult mai ușor decât arată scorul, realizând punctaj maxim după primele șase etape disputate, la fel ca și CSM București. A fost bun antrenamentul cu public, aproape că aș vrea să fac unele aprecieri, dar mă abțin pentru că această confruntare inegală nu poate fi concludentă.
S-a marcat mult, am primit un număr nepermis de mare de goluri de la o echipă de rezerve, poate și datorită formei mai slabe a celor doi portari. Urmează meciul din deplasare de la Râmnicu Vâlcea și apoi, încet încet ne apropiem de handbalul adevărat, cel din grupele Ligii Campionilor.
HCM Baia Mare – HC Zalau: 36-26 (20-12)
Sala Polivalenta din Baia Mare; cca 1000 de spectatori
Arbitri: Gurbina – Stanciu (Resita)
Aruncari de la 7m: 4-4 (toate transformate)
Minute de eliminare: 8-2
HCM Baia Mare: Munteanu (6 interventii), Dumanska (5 interventii) – Ardean Elisei 5 (3 din 7m), Jezic 5, Perianu 4, Nechita 4 (unul din 7m), Preda 3, Do Nascimento 3, Geiger 2, Tanasie 2, Vizitiu 2, Tatar 2, Oltean 1, Pineau 1, Abbingh 1, Marin 1.
Antrenori: Aurelian Rosca si Ioan Baban.
HC Zalau: Inculet (7 interventii), Diaconu (5 interventii) – L. Tamas 8, Rob 8 (4 din 7m), St. Lazar 4, Carligeanu 2, Bazon 1, A. Pop 1, Turcas 1, Onicas 1, Al. Lazar.
Antrenor: Elena Tadici
Grigore Ciascai