Vicepresedintele PNL Eugen Nicolaescu a declarat ca primarul de Baia Mare, colegul sau Catalin Chereches, trebuie sa sustina candidatii USL la parlamentare, desi a declarat ca nu o va face, sugerand ca altfel va fi dat afara din partid.
„Va trebui sa sustina candidatii, daca vrea sa fie membru PNL”, a declarat Nicolaescu pentru Ziare.com. El nu s-a aratat insa foarte dur cu Chereches, spunand ca acesta exagereaza din cauza tineretii.
„E mult prea expansiv, datorita tineretii. Aceasta exagerare nu e tocmai buna, dar sunt momente de exces care trebuie primite cu exigenta, nu cu brutalitate”, a conchis deputatul PNL.
Primarul municipiului Baia Mare a trimis duminica trecuta o scrisoare deschisa conducerii PNL in care a explicat de ce nu poate face campanie alaturi de candidatii repartizati de la centru si a cerut schimbarea lor in acord cu interesele baimarenilor, chiar si prin trimiterea unor personalitati ale partidului din Capitala. In caz contrar, edilul baimarean va sustine candidati proprii, ca independenti, despre care spune ca vor castiga cu peste 50%.
Catalin Chereches a declarat ca nu poate sustine „candidati care au terminat facultatea inaintea liceului” si a recunoscut ca aproape fiecare organizatie importanta a PNL a fost ”condimentata” cu astfel de personaje.
Intrebat cum comenteaza faptul ca s-au dat 26 de derogari de vechime si au fost pusi pe liste atat de multi oameni din afara PNL, Chereches a raspuns: „Orice conducator are nevoie de o camarila sau de o intreaga pleiada de slugi. Demersul meu nu este un afront la adresa conducerii sau a presedintelui PNL, este o incurajare in a reveni la normalitate”, a mai spus Catalin Chereches, reamintind actualei conduceri ca a promis la congresul la care a fost aleasa ca va face din PNL un „pol catalizator al dreptei romanesti”.