Acasăsinucidere maramuresLUPTE - Peste 270 de oameni ucişi în Sudanul de Sud

LUPTE – Peste 270 de oameni ucişi în Sudanul de Sud

spot_img

DISTRIBUIȚI

LUPTE „În Sudanul de Sud a început din nou războiul”, a declarat purtătorul de cuvânt al vice-președintelui pentru BBC News. El a precizat că în luptele între facțiunile rivale au pierit sute de oameni.

LUPTELuptele au izbucnit joi între trupele loiale președintelui Salva Kiir și militarii care îl susțin pe vicepreședintele Riek Machar.

Acestea sunt primele violențe izbucnite după acordul de pace din august 2015, semnat între Kiir și Riek, iar în ele au pierit peste 150 de oameni. Luptele au încetat sâmbătă la apelul comun al celor doi rivali, însă duminică postul local de radio Tamazuj a anunțat că numărul morțilot a ajuns la 271.

Forțele loiale ale vice-președintelui susțin că trupele guvernamentale au atacat pozițiile lor din capitala Juba, colonelul William Gatjiath, purtătorul de cuvânt al armatei lui Machar, precizând că președintele Salva nu este serios în privința acordului de pace. De asemenea, Misiunea ONU în Sudanul de Sud a anunțat pe contul de Twitter că schimbul de focuri și de tiruri au continuat și în duminică în apropierea Casei ONU.

sursa

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA