USL a solicitat organizarea unei sesiuni extraordinare pentru dezbaterea situaţiei actuale a ţării în contextul protestelor din stradă şi a fost singurul lucru convenit la întâlnirea opoziţiei cu reprezentanţii puterii.
Organizarea sesiunii extraordinare a fost, ulterior, concretizată printr-o decizie a Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, care a aprobat convocarea senatorilor şi deputaţilor luni pentru a dezbate situaţia politică, socială şi economică a României şi marţi pentru a celebra Mica Unire. Parlamentarii opoziţiei speră să obţină în această sesiune extraordinară demisia Guvernului Boc, dar şi organizarea de alegeri anticipate, în timp ce puterea doreşte ca în Parlament să se găsească soluţii pentru detensionarea situaţiei din ţară.Potrivit vicepreşedintelui PNL Victor Paul Dobre, sesiunea extraordinară a Parlamentului ar trebui să consemneze demisia Guvernului: „Aşteptările noastre la sesiunea extraordinară: să-şi dea demisia Guvernul. Pentru că va trebui. Guvernul ăsta nu poate să mai stea. Păi, cum să stai pe jandarmi. Ştiţi că Talleyrand i-a spus odată lui Napoleon: Sire, cu baionetele poţi să faci ce vrei, cu o singură excepţie, nu poţi să stai cu fundul pe ele. Ca atare, sesiunea extraordinară a Parlamentului ar trebui să consemneze demisia Guvernului”.Un alt reprezentant al opoziţiei, vicepreşedintele PC, Bogdan Ciucă este de părere că sesiunea extraordinară a Parlamentului ar putea identifica problemele ce duc la protestele de stradă antiprezidenţiale şi antiguvernamentale. El susţine că Parlamentul ar putea cere Guvernului anumite măsuri pentru rezolvarea problemelor. În plus, vicepreşedintele PSD Valeriu Zgonea a declarat că singura soluţie viabilă la nemulţumirile românilor care protestează de o săptămână în aproape toată ţara solicitând demisia Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu este organizarea alegerilor anticipate.
Puterea vrea doar ca tensiunile sociale să se reducă în urma sesiunii
În schimb, reprezentanţii puterii susţin că sesiunea specială a Legislativului ar putea reduce tensiunile actuale, iar premierul Emil Boc arată că este de discutat dacă ar trebui să se declanşeze alegerile anticipate cu două luni mai repede decât sunt programate. Liderul grupului parlamentar PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, preciza că sesiunea extraordinară a Parlamentului poate să detensioneze situaţia din ţară, cu condiţia ca opoziţia să nu se cramponeze doar de demisia Guvernului: ”Această sesiune extraordinară, convocată la cererea grupurilor parlamentare ale opoziţiei, pe care noi am acceptat-o, poate să detensioneze situaţia din ţară, dar eu văd o altă soluţie, o altă parte pozitivă a acesteia, dacă nu vor fi din partea opoziţiei numai acuze de genul: băi plecaţi, daţi-vă demisia, soluţia este numai demisia”. În opinia sa, soluţia este ca toate partidele politice să se aşeze la masă şi să rezolve ceea ce cere strada. Şi liderul senatorilor UDMR, Fekete Andras, crede că Parlamentul este locul rezolvării problemelor reclamate de protestatari în stradă în ultimele zile şi în cazul în care societatea civilă vrea să se implice ar trebui să se prezinte la invitaţiile la dialog lansate de guvernanţi: ”Considerăm că în Parlament este locul discuţiilor politice, mult mai bine decât pe stradă, unde fiecare are dreptul de a-şi spune păsurile şi opinia şi de a organiza mitinguri, marşuri, dar, pe lângă asta, încercăm ca prin discuţii în Parlament între partidele politice reprezentate la ora actuală se se discute ce e de făcut mai departe şi cum să încercăm să rezolvăm păsurile oamenilor, care sunt multiple şi de înţeles”.