La I.S.U. Maramureş au început lucrări de modernizare şi reabilitare a sediului inspectoratului, imobil în care îşi desfăşoară activitatea şi Detaşamentul de Pompieri “ Căpitan Marchiş Adrian” Baia Mare.Constructorii vor executa supraetajarea aripii de est a pavilionului principal, refacerea şarpantei şi a învelitorii întregii clădiri, izolarea termică a acesteia, schimbarea uşilor de garaj, montarea în garajul de la parter a unei instalatii de exhaustare a gazelor de eşapament, refacerea instalaţiei electrice şi refacerea finisajelor interioare. Finanţarea lucrărilor este asigurată de la bugetul de stat.
Acesta este cel mai amplu proces de reabilitare a clădirii din ultimii 60 de ani. Imobilul a fost construit în perioada 1952-1954, iar predarea şi preluarea provizorie a acestuia de către conducerea unităţii de pompieri, care se numea atunci “Grupul Regional de Pompieri Baia Mare”, a avut loc în data de 20 august 1954.
În această perioadă se execută reabilitarea şi modernizarea sediilor a încă două subunităţi, respectiv Detaşamentul de Pompieri Sighetu Marmaţiei şi Garda de Intervenţie nr.2 Fărcaşa, lucrările fiind finanţate de către primăriile şi consiliile locale din cele două localităţi.
Informatii Cornel Babut, ISU Maramures