INTRO
De la constructia sa, in 1889, emblematicul Turn Eiffel a adunat peste 250 de milioane de persoane. O minune arhitecturală la acea vreme, Turnul Eiffel a fost primul monument din lume proiectat pentru a atinge înălțimea simbolică de 1000 de picioare (aproximativ 305 metri).
Celebrul turn Eiffel din Paris poarta chiar numele celui care l-a proiectat, este vorba de Gustave Eiffel, unul din cei mai mari ingineri constructori ai tuturor timpurilor.Aceasta urma să servească drept arc de intrare la Expoziția Universală (1889), un târg mondial ce sărbătorea centenarul Revoluției franceze. A fost inaugurat la 31 martie 1889 și deschis pentru public la 6 mai. 300 de muncitori au unit 18.038 de piese de oțel, folosind două milioane jumătate de nituri.Se spune ca la constructia lui s-ar fi folosit si otel produs la noi in tara, la Resita.Lucru atestat prin stanta care exista pe ceva nituri la baza turnului , gen „Resita , Romania”. Nu le-am vazut, insa la viitoarea vizita le caut! Daca ele exista, inseamna ca asa este si nu mai vorbim de un mit.
De stiut si ca lifturile originale funcționau cu ajutorul unui sistem hidraulic,iar lifturile actuale sunt electrice.
Turnul are o greutate de peste 10.000 de tone. Întreținerea turnului include utilizarea a 50 de tone de vopsea maro închis, la fiecare 7 ani.
Cu toate ca la inceput publicul a întâmpinat cu multă reticență această construcție, considerând-o inestetică. Astăzi însă este considerat drept simbolul orașului și una dintre cele mai frapante piese de artă arhitecturală din lume.
E bine sa stiti si ca la început, Eiffel a primit permisiunea de a lăsa monumentul în viață timp de 20 de ani, dar ținând cont că oferea o serie de beneficii în domeniul comunicațiilor, s-a renunțat la demontarea sa.Astfel , iata-l si azi in picioare!
Turnul are 3 nivele: accesul publicului la primul și al doilea nivel se poate face atât pe scări, cât și cu liftul, în schimb accesul la ultimul nivel se face exclusiv cu liftul. Insa chiar daca nu urcati in turn (noi inca nu am urcat) tot ce vezi te impresioneaza la maxim constructia impunatoare, luminile si forfota din jurul turnului.Ai impresia ca atunci a aparut aici si toata lumea e uimita,insa turnul e aici „de cand lumea” , doar noi suntem altii de fiecare data. Atmosfera din imprejurimi e data si de „negroteii” care vand turnulete in minunatura.Sunt extrem de amabili si intr-una te intreaba daca nu doresti un suvenir 😉 De la cele mai mici miniaturi ale turnului, gen breloc,pana la dimensiuni mai mari, pretul difera. Incepe de la un euro si poate ajunge destul de departe, insa important de stiut e ca totul e negociabil (asta daca sti sa vorbesti ori franceza ori engleza).
Turnul Eiffel este înscris ca monument istoric din 24 iunie 1964 și face parte din patrimoniul mondial UNESCO din 1991, împreună cu alte monumente pariziene.
DATE ACCES
La Turnul Eiffel se poate ajunge cu:
• Metroul
– Linia nr. 6, statia „Bir-Hakeim”
– Linia nr.9, statia „Trocadéro”
• RER
– Linia C : statia „Champs de Mars – Tour Eiffel”
• Autobuzul
– Linia 82, statia: „Tour Eiffel” or „Champ de Mars”
– Linia 42, statia: „Tour Eiffel”
– Linia 87, statia: „Champ de Mars”
– Linia 69, statia: „Champ de Mars”
• Bicicleta
Bicicletele se pot inchiria non-stop de la orice statie Velib.
• Vaporul pe Sena
• Masina
Este bine ca masina sa fie parcata intr-una dintre parcarile subterane din apropierea Turnului Eiffel. O alegere poate fi parcarea Quai Branly situata la mai putin de 300 m de turn.
Programul de vizitare al Turnului Eiffel:
• zilnic 9:30-23:45 ultima intrare pentru varf: 22.30
• intre 15 iunie-31 august programul este intre orele 9:00-24:45, ultima intrare pentru varf – ora 23.
Ce se poate vedea in Turnul Eiffel (
• Primul nivel – se afla la inaltimea de 57 m. Se poate ajunge cu liftul sau urcand cele 360 de trepte.
• Nivelul al doilea – se afla la inaltimea de 115 m. Intre primul si al doilea nivel sunt 700 de trepte. La nivelul al doilea se mai poate ajunge si cu liftul.
• Nivelul al treilea – se afla la inaltimea de 276 m. Panorama de la acest nivelul este uimitoare, intinzandu-se pana la 80 km.
• Numele a 72 de personalitati franceze gravate de constructorul Gustave Eiffel.
• Bustul lui Gustave Eiffel, realizat in anul 1930 de Antoine Bourdelle, se afla chiar sub turn, langa pilonul din nord.
• Panorama uimitoare a Parisului
De retinut
• Turnul Eiffel poate fi vizitat si noaptea. Nu este aglomerat si panaroma nocturna a Parisului este impresionanta.
POZE in curand!
Ada Domin