Bonurile fiscale emise în data de 16 septembrie, cu o valoare de 274 de lei, au fost desemnate câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică, 18 octombrie, 2015.
La această extragere au participat toate bonurile fiscale emise în perioada 1 – 30 septembrie 2015. Fondul total de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
”Selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape. Duminică va fi organizată prima etapă de selecție care va consta în extragerea din urne a bilelor care vor desemna ziua și valoarea bonurilor câștigătoare. După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câștigătoare”, a precizat Ministerul Finanțelor Publice.
Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul MFP, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al Companiei Naționale „Loteria Română’ (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.
Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de o lună, iar posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate și de o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF.
Un bon fiscal este considerat câștigător doar dacă îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul și seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data și ora emiterii, precum și numărul de ordine). Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câștigătoare în prima etapă de selecție, va elibera o copie a acestora cu mențiunea Conform cu originalul, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare.
MFP precizează faptul că pentru extragerea din data de 16 august în termenul de 30 de zile au fost depuse 15 cereri de revendicare. Totodată, pentru extragerea organizată în data de 20 septembrie a.c. au fost depuse 33 cereri de revendicare a premiilor până la data de 15 octombrie a.c.