AcasăberzmudeLIVIU POP pentru Maramures: Scrisoare deschisa catre maramureseni

LIVIU POP pentru Maramures: Scrisoare deschisa catre maramureseni

spot_img

DISTRIBUIȚI

Liviu Pop pentru Maramureș

Stimaţi maramureşeni,

Vin în faţa dumneavoastră la începutul acestui proces electoral având convingerea fermă că Maramureşul are nevoie de un reprezentant demn şi ferm în Parlamentul României, de o reprezentare pe măsura a locuitorilor acestei minunate regiuni a ţării. Din nefericire, cel puţin în ultimii patru ani, am asistat la o izolare totală a acestei părţi de ţară, în mod deosebit a regiunii istorice a Maramureşului.

Om al locului fiind, născut şi crescut în Maramureş, având familia în aceste minunate plaiuri, nevoia acută a schimbării acestei nefericite stări de fapt m-a determinat să decid a intra în luptă şi a face tot ce e nevoie pentru a contribui la redarea demnităţii acestui spaţiu spiritual şi geografic unic în ansamblul României.

Beneficiind de sprijinul dumneavoastră şi folosindu-mi toate abilităţile şi competenţele dobândite în toţi aceşti ani din urmă, în care m-am dedicat total unui proiect major (cel al educaţiei) pe care l-am influenţat pozitiv, indiferent de ipostaza în care m-am aflat în cadrul sistemului educaţional din România, am convingerea fermă că şi în viitoarea mea calitate, de senator, voi fi folositor comunităţii, celor ale căror îndreptăţite speranţe trebuie respectate.

Îmi doresc ca toţi locuitorii colegiului, pe care mă voi simţi onorat să-i reprezint în Parlamentul României, să resimtă în viitor binefacerile activităţii mele parlamentare, aşa cum azi profesorii şi elevii resimt pozitiv demersurile mele în calitate de lider de sindicat.

Şcoala maramureşeană va fi în continuare, în mod indiscutabil, beneficiara demersurilor mele. Am simţit însă că e nevoie de mai mult decât atât. De aceea sunt pregătit să-mi asum un nou statut, acela de parlamentar,  statut care să-mi permită să promovez şi să susţin noi investiţii / investitori, dar şi sprijinirea agenţilor economici deja activi în comunităţile maramureșene. Mai presus de orice, însă, e nevoie de susţinerea dezvoltării infrastructurii rutiere şi sanitare în colegiu.

Schimbarea începută în urmă cu şase luni trebuie dusă până la capăt, destinul Maramureşului trebuie schimbat. E inadmisibil ca o regiune cu resursele pe care le are Maramureşul să se zbată în izolare şi subdezvoltare. Cea mai de preţ dintre toate resursele pe care le are Maramureşul e cea umană. De aici poate şi trebuie să plece totul. Pe nouă decembrie maramureşenii vor finaliza ceea ce au început la alegerile locale. Prin votul lor, maramureşenii îşi vor arăta aprecierea faţă de ceea ce am făcut până acum şi îmi vor acorda încrederea lor pentru a demara un nou proiect. E proiectul meu pentru Maramureş!

Al vostru, Liviu Marian Pop

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA