Vineri seara, președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea a ajuns în Maramureș, pentru a discuta cu primarii social-democrați din județ. Totodată, liderul național al PSD a dorit să îl felicite pe Gabriel Zetea, care a fost reconfirmat președinte al filialei PSD Maramureș. Realegerea liderului social democrat a avut loc în cadrul Conferinței Județene de Alegeri, care s-a desfășurat în 24 iulie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare, în prezența a aproape 800 de delegați. În dimineața zilei de sâmbătă, 25 iulie, președintele PSD, Liviu Dragnea a luat un mic dejun de lucru cu presa locală. Acesta a fostde însoțit de liderul județean al social-democraților maramureșeni, Gabriel Zetea, de proaspăt-nominalizatul președinte executiv al PSD Maramureș, deputatul Gheorghe Șimon, precum și de deputatul PSD de Baia Mare, Florin Tătaru.
Liviu Dragnea a explicat că singurul motiv pentru care nu a reușit să ajungă în Maramureș în timp util, pentru a participa la Conferința de Alegeri a PSD Maramureș, desfășurată vineri, la ora 13.00, a fost acela că joi noaptea a avut o întâlnire de lucru prelungită, iar vineri dimineața a fost prea obosit pentru a porni la drum atât de devreme. Cu toate acestea, președintele PSD a ajuns vineri seara în Maramureș, pentru a discuta cu primarii social-democrați despre rectificarea bugetară care va aduce noi fonduri pentru administrațiile locale.
Liviu Dragnea: ”Am venit să îl felicit pe Gabriel Zetea care este un bun prieten, un bun coleg, un tânăr de viitor”
Liviu Dragnea a făcut scurte declarații de presă, explicând faptul că a ținut să vină în Maramureș pentru a-l felicita pe Gabriel Zetea pentru reconfirmarea în funcția de președinte al PSD Maramureș. ”Am vrut să ajung aseară, pentru a-l felicita pe Gabi (n.r. Gabriel Zetea), pentru realegerea lui în fruntea PSD Maramureș. Gabi este un bun prieten, un bun coleg, un tânăr de viitor, iar realegerea lui reprezintă pentru mine o mare bucurie. Rezultatele pe care le-a obținut organizația PSD Maramureș la europarlamentarele și prezidențialele de anul trecut au fost foarte bine primite la centru. Acest lucru arată faptul că organizația este în continuare stabilă, că a crescut foarte mult și foarte sănătos în ultimii ani, sub mâna lui Gabi Zetea. Pe finalul verii vom începe să avem discuții despre alegerile locale de anul viitor, să vedem lista de candidați în fiecare localitate și modul în care ne organizăm”, a declarat Liviu Dragnea, președintele interimar al PSD.
Liderul național al social-democraților a vorbit și despre rectificarea bugetară, subiect care va fi discutat marți, în București, de Biroul Permanent Național al partidului. Liviu Dragnea a spus că a dat asigurări primarilor din Maramureș că vor veni noi fonduri consistente în județ și a amintit că, în ultimii ani, a ajuns mai des în Ardeal decât la el acasă.
Referindu-se la votul de miercuri, dat de Consiliul Național Executiv al PSD, care i-a acordat funcția de președinte interimar al partidului, Liviu Dragnea a arătat că PSD se afla într-o situație delicată și i s-a cerut să intervină. ”Dacă nu mă implicam, aș fi trăit toată viața un regret. Nu sunt un laș, nu fug în fața greutăților. Nu știu dacă condamnarea mea este un atu sau un dezavantaj, știu că am făcut ceea ce a fost mai bine pentru PSD, ceea ce m-au rugat colegii să fac. În ceea ce-l privește pe Victor Ponta, îl voi susține în continuare, am convingerea că va continua mandatul primit în fruntea Guvernului României”, a punctat președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea.