Minaur Baia Mare a pierdut în această seară meciul din cadrul celei de-a XI-a etape a Ligii Naționale de Handbal. Handbaliștii coordonați de Petre Pop au înfruntat echipa lui Aihan Omer, Dunărea Călărași. Motivația de a rămâne cu salariile înjumătățite dacă nu câștiga în fața campioanei României se pare că a fost una puternică pentru handbaliștii de la Călărași care s-au impus cu scorul de 31-27 (19-14).
Meciul jucat în compania celor de la Minaur Baia Mare a fost ultimul susținut în Sala Polivalentă din Călărași. Înainte de începerea partidei, pe site-ul oficial a echipei a apărut informația conform căreia sala se va închide deoarece nu deține autorizație de funcționare din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Călărași.
În etapa viitoare, Minaur Baia Mare va juca pe teren propriu cu ACS Energia Târgu Jiu. Partida este programată să se desfășoare miercuri, 18 noiembrie.
Sezonul 2015-2016 al handbalului masculin are un sistem identic cu cel din ediţia precedentă, încheiat cu play-off şi play-out. HCM Constanţa şi Ştiinţa Bacău au dispărut de pe harta handbalului, însă campionatul se anunţă disputat şi în acest an competiţional. Bătălia pentru titlu se va da între cel puţin 5 echipe, Minaur Baia Mare, CSM Bucureşti, Dinamo Bucureşti, HC Odorhei şi SteauaBucureşti.
Rezultate, etapa a 11-a
Adrian Petrea Reşiţa – Poli Timişoara 20-19
Energia Tg.Jiu – CSM Ploieşti 27-22
Dinamo – Steaua 26-25
HC Vaslui – Potaissa Turda 32-23
HC Odorhei – CSM Bucureşti 27-28
Danubius Galaţi – CSM Focşani 24-26
Dunărea Călăraşi – Minaur 31-27
CLASAMENT LIGA NAŢIONALĂ DE HANDBAL MASCULIN, SEZON 2015-2016
Loc | Echipa | M | V | E | Î | PM | PP | PCT. |
1 | CSM Bucureşti | 11 | 9 | 0 | 2 | 311 | 270 | 27 |
2 | Dinamo Bucureşti | 11 | 8 | 2 | 1 | 351 | 299 | 26 |
3 | Steaua Bucureşti | 11 | 7 | 2 | 2 | 330 | 287 | 23 |
4 | CH Poli Timişoara | 11 | 7 | 0 | 4 | 304 | 270 | 21 |
5 | HC Odorhei | 11 | 7 | 0 | 4 | 297 | 274 | 21 |
6 | Adrian Petrea Reşiţa | 11 | 6 | 1 | 4 | 278 | 276 | 19 |
7 | Minaur Baia Mare | 11 | 5 | 2 | 4 | 300 | 282 | 17 |
8 | Potaissa Turda | 11 | 5 | 1 | 5 | 288 | 305 | 16 |
9 | Dunărea Călăraşi | 11 | 5 | 9 | 6 | 288 | 304 | 15 |
10 | HC Vaslui | 11 | 4 | 1 | 6 | 311 | 322 | 13 |
11 | CSM Ploieşti | 11 | 4 | 0 | 7 | 303 | 300 | 12 |
12 | Energia Tg. Jiu | 11 | 3 | 1 | 7 | 284 | 299 | 10 |
13 | CSM Focşani 2007 | 11 | 2 | 0 | 9 | 270 | 335 | 6 |
14 | Danubius Galaţi | 11 | 0 | 0 | 11 | 272 | 364 | 0 |
- Echipele clasate pe locurile 1-8 la sfârşitul sezonului regular vor juca în play-off (sferturi, semifinale, finale, jocuri după sistemul cel mai bun din trei partide)
- Echipele clasate pe locurile 9-14 la sfârşitul sezonului regular vor juca în play-out. Vor intra cu punctele acumulate în meciurile directe
- Echipele clasate pe ultimele două locuri în play-out vor retrograda direct, iar cele de pe locurile 3-4 vor merge la un turneu de baraj cu patru formaţii din Divizia A
Simona Vasiac
foto arhivă