AcasăEvenimentSportLiga lui Mitică. Studenții au amuțit, au dresat și au alungat câinii...

Liga lui Mitică. Studenții au amuțit, au dresat și au alungat câinii de pe primul loc!

spot_img

DISTRIBUIȚI


Sportul Studenţesc a învins surprinzător pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 3-1 (2-1), sâmbătă seara, în Şoseaua Ştefan cel Mare, într-un meci din etapa a 21-a a Ligii I de fotbal.

Dinamo a deschis scorul în debutul partidei, prin Marius Niculae (2), care a deviat norocos şutul lui Dănciulescu. În următoarea jumătate de oră Sportul a reuşit să întoarcă scorul, prin golurile lui Constantin Nistor (15) şi Viorel Ferfelea (32), acesta din urmă din lovitură liberă de la 25 de metri. Valentin Lazăr (81) a închis tabela cu un şut la colţul lung, la capătul unui contraatac.

Sportul a prestat un joc spectaculos, de atac, a alergat permanent şi şi-a dominat în mare măsură adversara, fostul lider al campionatului. La Sportul, care era decimată de probleme de efectiv pentru acest meci, a debutat şi Răzvan Popa, care încă nu a împlinit 16 ani (născut în 1996).

Fiecare echipă a trimis mingea în bară, ”studenţii” prin Novac (7), iar dinamoviştii prin Cătălin Munteanu (57) şi George Ţucudean (90+2).

Suporterii dinamovişti şi-au fluierat şi huiduit favoriţii la primul meci din acest an în Ştefan cel Mare.
Dinamo a pierdut pentru prima oară locul întâi în clasament, pe care îl deţinea din etapa a doua (Rapid a fost primul lider).

Sportul a câştigat toate cele trei meciuri din 2012, 2-1 cu Ceahlăul, la Piatra Neamţ, 2-1 cu FC Braşov, în Regie, şi 3-1 cu Dinamo. Studenţii sunt neînvinşi în ultimele cinci jocuri de campionat.
De rușinea câinilor a profitat CFR Cluj care a învins pe Pandurii Tg. Jiu cu scorul de 2-0, urcând pe primul loc în clasament cu 46 de puncte, în vreme ce Dinamo, cu 44 de puncte a trecut pe locul doi.
CFR, care a făcut un joc modest, a deschis scorul prin golul marcat de Modou Sougou (59), care a profitat de greşeala lui Cardoso. Kapetanos a închis tabela în prelungiri (90+3), la o nesincronizare a apărării gorjene.

Gorjenii au dat o replică foarte bună şi în multe momente au controlat meciul, însă au ratat câteva situaţii notabile.
Rezultatele și programul etapei:
Concordia – Rapid 1-0
CS Mioveni – FCM Târgu Mureș 0-0
Voința Sibiu – Gaz Metan 0-2
CFR Cluj – Pandurii 2-0
Petrolul – U Cluj 2-2
Dinamo – Sportul 1-3
Duminică:
FC Brașov – Oțelul Galați, 18.00 – Digi Sport
Steaua – Astra Ploiești, 20.30 – Digi Sport
Luni:
Ceahlăul – FC Vaslui, 20.30 (GSPTV-Antena 1)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA