Formaţia CSMS a încheiat la egalitate, scor 2-2 (0-1), meciul susţinut, vineri, pe teren propriu, în compania echipei Petrolul Ploieşti, în etapa a IV-a a Ligii I.
Pentru CSMS Iaşi au marcat Straton ’53 şi Patulea ’90+3. Golurile echipei ploieştene au fost înscrise de Hamza ’41 şi Marinescu ’88 (penalti)
0-1: Hamza a reluat cu capul în poartă o centrare de la Guilherme de pe partea strângă.
1-1: Straton a marcat cu un şut din marginea careului
1-2: Marinescu a marcat dintr-un penalti acordat după un fault asupra lui Bokila
2-2: Patulea a restabilit egalitatea cu o lovitură cu capul în minutul 90+3, din centrarea lui Ionescu.
CSMS Iaşi: Irimia – Jovanovici, Creţu, Tincu, Vladu – Straton – Keita (Ciucur ’57), Milea (Mitrea ’76), Cl. Tudor, Herghelegiu (Pătulea ’46) – Cl. Ionescu. Antrenor: Ionuţ Popa
Petrolul Ploieşti: Hamutovski – Galamaz, Yamissi, Guilherme – Alcenat, Cojocnean (Tony ’46), Cristescu (Marinescu ’76), Mustivar – Grozav, Hamza (Bokila ’68), Boudjemaa. Antrenor: Mircea Rednic
Cartonaşe galbene: Straton ’31, Milea ’49, Tincu ’59, ’87, Cl. Ionescu ’90+1 / Hamza ’25, Cojocnean ’36, Alcenat ’37
Cartonaş roşu: Tincu ’87
Meciul a fost arbitrat de Iulian Dima, ajutat de Constantin Sebastian şi Mihai Artene. Rezervă a fost Marius Bocăneală.
Observatori au fost Gheorghe Moise şi Adrian Ionescu.
La meci au asistat circa 7.000 de spectatori, din care aproximativ 300 de fani de la Ploieşti.
Formaţia Astra Ploieşti a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată, vineri, pe teren propriu, în compania echipei CS Turnu Severin, în prima întâlnire din etapa a IV-a a Ligii I.
Pentru Astra a marcat Sadat ’73, iar pentru CS Turnu Severin a înscris Vancea ’45+1.
În minutul 45 +1, Vancea a deschis scorul cu un şut sub transversală.
Bukari Sadat a readus egalitatea pe tabela de marcaj, în minutul 73, când a reuşit să marcheze primul său gol în Liga I.
Astra: Lung – Măţel, Găman, Melinte (Di Stefano ’90+1), Bărboianu – Enache, Takayuki, Mureşan, Morais (Bukari Sadat ’60) – Fatai, Ivanovski (William ’85). Antrenor: Bogdan Stelea
CS Turnu Severin: Marinescu – Giurgiu, Bălău, Mitic, Buleică – Dandea, Neacşa (Zaharia ’68), Moutinho (Golic ’90+1), Pătraşcu, Thomas (Olah ’80) – Vancea. Antrenor: Marian Bondrea
Cartonaşe galbene: Takayuki ’26, Bărboianu ’40 / Pătraşcu ’14, Mitic ’52, Thomas ’67, Moutinho ’77
Meciul a fost arbitrat de Ovidiu Haţegan.
Ioan Niculae l-a demis pe Stelea de la Astra Ploieşti!
Patronul Astrei Ploieşti, Ioan Niculae, a declarat, vineri, la Digi Sport, că va renunţa la serviciile tehnicianului Bogdan Stelea, după remiza cu CS Turnu Severin, scor 1-1, din etapa a IV-a a Ligii I.
„Pentru mine a fost un mare şoc că domnul Gheorghe l-a numit antrenor pe Bogdan Stelea. Am văzut interviul lui Stelică, a zis că el antrenează o echipă nou-promovată…să-şi facă bagajele şi să plece la o nou-promovată, împreună cu toată echipa lui. Domnul Dinu Gheorghe trebuie să răspundă pentru toţi banii pe care i-a cheltuit pe jucători şi pentru numirea lui Bogdan Stelea. Putem concura pentru cea mai proastă echipă din Liga I. Echipa nu a jucat şi nu joacă nimic. Puteam fi fără antrenor, putea să antreneze portarul echipei. Am ceva soluţii, o să-l rog pe Gigi Mulţescu să vină el la Astra. Ne cunoaştem bine unul pe altul. Începând de astăzi, domnul Mulţescu este noul antrenor al Astrei. Anul trecut a preluat o echipă moartă, pe Petrolul, şi a salvat-o”, a declarat Ioan Niculae la Digi Sport.