Real Madrid a trecut prin mari emoţii, dar în cele din urmă s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Echipa din capitala Spaniei s-a impus cu 2-0 pe teren propriu în faţa celor de la AS Roma, după ce câştigase cu acelaşi scor în Italia.
De o parte, singura echipă din actuala ediţie a competiţiei care nu primise gol acasă şi care câştigase cu 2-0 prima manşă, în deplasare. De cealaltă parte, echipa în ale cărei meciuri s-a înscris de cele mai multe ori în acest sezon de UCL (29) şi care în ultimele 20 de partide jucate în Ligă a primit mereu gol. În plus, în întreaga istorie a Ligii Campionilor, nicio echipă nu fusese eliminată după ce câştigase cu 2-0 în tur pe terenul adversarei.
Pe hârtie, calificarea era deja jucată, iar Roma mergea pe Santiago Bernabeu din postura victimei sigure. Nu a fost, însă aşa.
Deşi Real Madrid a trimis 18 şuturi spre poarta lui Szczesny în prima repriză, marile ocazii au aparţinut giallorossilor. Pe contraatac, elevii lui Luciano Spalletti au creat panică în apărarea gazdelor, iar Dzeko şi Salah au irosit două situaţii excelente, ambii trimiţând pe lângă din poziţii ideale.
În partea a doua, Szczesny a avut două intervenţii spectaculoase în faţa lui James Rodriguez şi Cristiano Ronaldo, în timp ce din nou Salah, Florenzi şi Manolas au ratat alte ocazii uriaşe pentru Roma
În cele din urmă, Real a rezolvat calificarea în doar patru minute. Cristiano Ronaldo, care a devenit jucătorul cu cele mai multe meciuri în fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor, a deschis scorul în minutul 64, după o centrare excelentă a lui Lucas Vazquez, abia intrat pe teren. Pentru starul madrilenilor a fost al cincilea gol în şase dueluri cu Roma, în UCL.
Patru minute mai târziu, portughezul a pasat decisiv pentru reuşita lui James Rodriquez, care a trimis pe colţul scurt, printre picioarele lui Szczesny. La 2-0, gazdele s-au descătuşat, iar Ronaldo a avut şansa de a face dubla, după un contraatac superb, dar a trimis pe lângă poartă.
Finalul a fost liniştit, chiar dacă Salah a avut o bară în ultimele minute, iar Real Madrid merge mai departe cu scorul general de 4-0. Astfel, Keylor Navas a ajuns la 720 de minute fără gol primit în Liga Campionilor, a doua cea mai lungă perioadă de imbatibilitate din istoria competiţiei.
Este pentru prima oară după sezonul 1987/88 când Real Madrid elimină o reprezentantă a Italiei în cupele europene, într-o dublă manşă. Precedenta victimă a ibericilor a fost Napoli, în primul tur al Cupei Campionilor (2-0 şi 1-1).
Real Madrid: Navas – Danilo, Pepe, Ramos, Marcelo – Modric (Jese 76), Casemiro (Kovacic 84), Kroos – James Rodriguez, Cristiano Ronaldo, Bale (Lucas Vazquez 61)
Antrenor: Z. Zidane
Roma: Szczesny – Florenzi, Manolas, Zukanovic, Digne – Pjanic (Vainquer 46), Keita (Maicon 86) – Salah, Perotti, El Shaarawy (Totti 74) – Dzeko
Antrenor: L. Spalletti
Luciditatea nemților
Wolfsburg s-a impus şi în a doua manşă a optimilor Ligii Campionilor, scor 1-0 cu Gent, şi merge mai departe cu scorul general de 4-2.
Pusă în gardă de revenirea din tur (nemţii au condus în Belgia cu 3-0 şi calificarea părea jucată), elevii lui Hecking au interpretat o partitură mai defensivă decât ne obişnuiseră în ultimele partide.
Chiar şi aşa, în condiţiile în care posesia a fost egală la capătul meciului de azi, Gent s-a apropiat foarte rar periculos de buturile adverse. Casteels, goalkeeper-ul gazdelor, a fost solicitat de doar două ori.
Mult mai lucizi, germani au câştigat şi manşa retur, graţie golului lui Schurrle, care pare să îşi fi regăsit forma dinaintea transferului la Chelsea. Servit ideal de Draxler, germanul a punctat în minutul 74 şi a liniştit total lucrurile.
Wolfsburg: Casteels – Trasch, Knoche, Dante, Rodriguez – Gustavo, Guilavogui – Schurrle, Arnold, Draxler – Kruse
Gent: Sels – Rafinha, Asare, L. Nielsen, Gershon – Matton, Renato Neto, Kums, Dejaegere – Milicevic, Simon.