HCM Minaur Baia Mare a fost învinsă de formația ucraineană Motor Zaporoje, cu scorul de 25-23 (14-11), sâmbătă, în deplasare, la Brovari, în Grupa D a Ligii Campionilor la handbal masculin.
Început foarte greu pentru Minaur care n-a reușit să țină ritmul cu puternica echipă ucraineană, lidera grupei. Au trecut numai trei minute și gazdele au înscris trei goluri, fără replică din partea băimărenilor, care au înscris abia în minutul cinci prin Marius Sadoveac.
În minutul zece, gazdele aveau din nou trei goluri în avantaj, scor 6-3, însă cu o apărare exemplară, HCM Minaur s-a apropiat la un singur gol la mijlocul primului act, scor 6-5. În minutul 20, Motor s-a desprins din nou la trei goluri, scor 11-8. Avantajul maxim pe care l-au avut ucrainenii în prima repriză a fost de patru goluri (scor 13-9 în minutul 25). La pauză, cele două echipe au intrat la cabine la scorul de 14-11.
Începutul actului secund a fost sărac în goluri, primul fiind marcat de ucraineni în minutul 33. HCM Minaur a marcat pentru prima dată în repriza a doua în minutul 35 prin Ostroushko, scor 15-12. În minutul 40 am avut o dublă-superioritate, însă nu am putut profita de această situație, scor 16-13. La mijlocul reprizei secunde, HCM Minaur s-a apropiat la două goluri printr-un gol superb marcat de Alexandru Sabou, scor 16-14. Cinci minute mai târziu, gazdele și-au dublat avantajul, scor 20-16. La final, HC Motor Zaporozhye s-a impus cu scorul de 25-23.
HCM Minaur: Peter Tatai, Răzvan Pop – Ivan Karacic (8 goluri), Tamas Ivancsik (4), Alexandru Sabou (3), Vladislav Ostroushko (3), Marius Sadoveac (2), Uros Vilovski (2), Albert Cristescu (1), Mihai Bușecan, Viorel Fotache, Bogdan Mihai, Tudor Marta, Daniel Bera.
În EHF Velux Champions League, HCM Minaur va evolua duminică, 28 noiembrie pe propriul teren împotriva celor de la Elverum, unde evoluează Steffen Stegavik, campion al României cu HCM Minaur în sezonul precedent.