Barcelona este foarte aproape de sferturile de finală ale Champions League, după ce s-a impus, scor 2-0, în deplasarea de la Londra, cu Arsenal. Ambele goluri ale meciului au fost înscrise de Lionel Messi.Cu 91 de goluri în acest sezon, tripleta de aur MSN întâlnea o formaţie care marcase în toate competiţiile de 61 de ori. Wenger ştia cât de important e să nu ia gol acasă şi s-a pregătit în consecinţă. A renunţat deliberat la iniţiativă pentru a-şi betona defensiva, în condiţiile în care era conştient că Barcelona va avea oricum posesia mai bună. Iar scenariul gândit de francez a funcţionat timp de o repriză. Deşi cu o posesie de aproape 75%, Barcelona n-a avut niciun şut pe poartă, pentru prima dată din noiembrie 2013.
De la cabine au ieşit însă alte două echipe. Catalanii au înţeles că e nevoie de mai multă viteză pentru a destabiliza defensiva „tunarilor”, iar Neymar a trimis primul şut pe spaţiul porţii adverse încă din debut.
A fost nevoie însă de o sclipire de geniu a lui Suarez, care l-a găsit ideal pe Neymar, pentru deschiderea scorului. Brazilianul i-a pus mingea pe tavă lui Messi, care a îndeplinit o simplă formalitate (71). Argentinianul a rupt astfel blestemul, în ultimele şase meciuri în faţa lui Cech el nereuşind să marcheze.
Firesc, londonezii s-au descoperit, ştiind că e aproape imposibil să învingă pe Camp Nou, iar Suarez putea majora diferenţa, dar reluarea sa a întâlnit bara. La rândul său gazdele au avut ocazia să puncteze, dar calificarea s-a jucat în mare proporţie cu şapte minute înainte de final. Flamini l-a faultat în careu pe acelaşi Messi, care nu a mai fost altruist: fiind în duel cu Ronaldo pentru titlul de golgheter all-time al competiţiei, decarul Barcelonei a bătut el şi a închis, în mare parte, ecuaţia calificării.
Barcelona rămâne neînvinsă în ultimele 33 de meciuri în toate competiţiile şi nici măcar galbenul luat de Pique în final (fundaşul va fi suspendat în retur) nu pare să mai conteze prea mult.
În ultimii 5 ani, Arsenal a pierdut de fiecare dată în optimile Ligii prima manşă.
Juventus mai speră
Juventus mai speră la calificarea în sferturile UEFA Champions League, după 2-2 pe teren propriu în fața celor de la Bayern, în prima manșă a optimilor de finală.
Oamenii lui Pep Guardiola au dominat copios prima parte (80% posesie) și au deschis scorul pe finalul primei reprize, prin Thomas Muller, care a marcat din centrul careului, în minutul 43, după o minge recentrată de brazilianul Douglas Costa.
Arjen Robben a majorat diferența bavarezilor după o superbă acțiune personală, în minutul 55. Mijlocașul olandez este abia al doilea jucător străin din istoria lui Bayern care înscrie 20 de goluri în cupele europene. Doar Giovane Elber mai reuşise aşa ceva (23 de reuşite).
Juventus, care părea o echipă resemnată, a revenit neașteptat în joc. Titularizat pe fondul problemelor din defensivă, Joshua Kimmich a părut depășit de miza jocului de la Torino, iar Mandzukic și Dybala au profitat de eroarea fundașului, ultimul marcând pentru 1-2, în minutul 63.
Juventus a prins mai mult curaj și a egalat în minutul 76, prin rezerva Sturaro.Mijlocașul a fost pe fază la o minge trimisă în careu de Morata și a reluat în plasă, după ce i-a luat fața lui Kimmich, care a greșit și la prima reușită a italienilor.
Juventus: Buffon – Lichtsteiner, Barzagli, Bonucci, Evra – Khedira (Sturaro 69), Marchisio (Hernanes 46) – Cuadrado, Pogba – Mandzukic, Dybala (Morata 75)
Antrenor: Massimiliano Allegri
Bayern: Neuer – Lahm, Kimmich, Alaba, Juan Bernat (Benatia 74) – Vidal – Robben, Muller, Thiago, Costa (Ribery 84) – Lewandowski
Antrenor: Pep Guardiola