Atletico a făcut un prim pas spre finala UEFA Champions League de la Milano, după ce Saul a marcat unicul gol al turului cu Bayern Munchen (1-0).
Astfel, Bayern Munchen riscă eliminarea din semifinalele UEFA Champions League, pentru al doilea an la rând, după eşecul de pe Vicente Calderon. Internaţionalul de tineret, Saul Niguez, a luat o acţiune pe cont propriu în minutul 11 şi l-a învins pe Neuer cu un șut la colțul lung, după o fază care a amintit de reușitele legendarului Maradona.
La faza imediat următoare, Oblak a fost salvat de Gimenez la ocazia lui Vidal. Bayern a forţat, în continuare, egalarea, dar „bomba” lui Alaba a zguduit transversala.
Finalistă în 2014, Atletico a avut şi ea o minge trimisă în bară, de Fernando Torres.Partida s-a terminat cu scorul de 1-0 pentru echipa lui Simeone şi totul se va decide în returul de la Munchen, de marţi, transmis de PRO TV, de la ora 21:45.