Cea mai bună performanţă a IK Sävehof în Liga Campionilor a fost atinsă în premieră în sezonul precedent, când echipa suedeză a acces în grupele principale, o performanţă repetată în acest an competiţional. Cu siguranţă campioanele Suediei pornesc la drum în această fază a EHF Champions League cu ambiţia de a-şi depăşi această realizare şi a merge şi mai departe în competiţia continentală.
Misiunea suedezelor, însă, nu este una facilă, dat fiind că au adus cu ele în grupa principală 2 un singur punct, din egalul la 25 cu Viborg. De altfel IK Sävehof este singura dintre cele 12 echipe calificate în grupele principale care nu a obţinut nicio victorie în prima fază a grupelor, suedezele făcându-şi punctele în Grupa C din trei egaluri.
În consecinţă IK Sävehof trebuie să producă puţină magie în meciurile din grupa principală pentru a merge mai departe. Iar o bună parte din speranţele echipei stă pe umerii principalelor marcatoare ale IK Sävehof în acest sezon de Liga Campionilor, Ida Oden şi Jenny Alm (35). De altfel o singură jucătoare a dat mai multe goluri decît Oden în prima fază a grupelor. Este vorba despre Gorica Acimovic de la Hypo Niederösterreich (Austria), care a punctat de 45 de ori. Oden şi Alm nu sunt, însă, nici pe departe singurii aşi din mâneca IK Sävehof.
IK Sävehof se află la al şaptelea sezon în Liga Campionilor (2006/2007, 2007/2008, 2010/2011, 2011/2012, 2012/2013, 2013/2014, 2014/2015) şi are în palmaresul intern 10 titluri naţionale (1993, 2000, 2006, 2007, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014).
Rezultatele din Grupa C
Viborg HK A/S – IK Sävehof 38-25
IK Sävehof – Györi Audi ETO KC 21-38
IK Sävehof – HC Lokomotiva Zagreb 29-29
HC Lokomotiva Zagreb – IK Sävehof 23-23
IK Sävehof – Viborg HK A/S 25-25
Györi Audi ETO KC – IK Sävehof 35-23
Goluri înscrise în actualul sezon de EHF Champions League pentru IK Sävehof: Oden 41, Alm 35, Wikensten 18, Sand 14, Karlsson 13, Enhoring 9, Dafe 8, Eriksson 3, Haraldsdottir 3, Lindvall-Haggren 2.
Nr. | Nume | Naţionalitate | Post | Data naşterii |
1 | Johanna Bundsen | SWE | portar | 03.06.1991 |
12 | Filippa Idehn | SWE | portar | 15.08.1990 |
16 | Jennifer Hama | SWE | portar | 16.10.1995 |
27 | Hanna Eriksson | SWE | portar | 23.02.1996 |
4 | Louise Sand | SWE | extremă stînga | 27.12.1992 |
11 | Edijana Dafe | SWE | extremă stînga | 27.05.1990 |
9 | Julia Eriksson | SWE | inter stânga | 07.07.1994 |
15 | Jenny Alm | SWE | inter stânga | 10.04.1989 |
18 | Linn Hansson | SWE | inter stânga | 18.09.1997 |
24 | Hanna Örtorp | SWE | inter stânga | 20.12.1997 |
25 | Tilda Olsson | SWE | inter stânga | 15.03.1996 |
26 | Maria Sundin | SWE | inter stânga | 13.01.1996 |
6 | Ida Oden | SWE | centru | 14.04.1987 |
13 | Elin Karlsson | SWE | centru | 04.01.1989 |
20 | Mimmi Eliasson | SWE | centru | 03.01.1997 |
14 | Linnea Petterson | SWE | centru | 28.07.1995 |
21 | Linnea Säreborn | SWE | centru | 03.01.1996 |
2 | Birna Berg Haraldsdottir | ISL | inter dreapta | 21.06.1993 |
17 | Linnea Efraimsson | SWE | inter dreapta | 30.08.1995 |
5 | Joanna Lindvall-Haggren | SWE | extremă dreapta | 28.06.1994 |
10 | Jenny Wikensten | SWE | extremă dreapta | 01.08.1988 |
8 | Elin Enhöring | SWE | pivot | 13.03.1990 |
7 | Johanna Forsberg | SWE | pivot | 16.10.1995 |
22 | Thess Krönell | SWE | pivot | 30.05.1996 |
23 | Louise Lilja | SWE | pivot | 21.08.1996 |
3 | Sofia Tegstedt | SWE | pivot | 03.01.1991 |
Antrenori: Henrik Signell (principal), Pär Jilsén (secund), Jesper Andersson (cu portarii).