FC Maramureș a pierdut în deplasarea de la Oradea, dar termenul ”deplasare” e un pic impropriu, dacă ne gândim că, de fapt, băimărenii au jucat numai prin alte părți, ”terenul propriu” fiind cel de la Zlatna sau Bistrița. Am mai spus-o și în alte ocazii: a lăsa de izbeliște o echipă băimăreană, aflată în eșalonul doi al fotbalului românesc, și a investi în alta din Liga D ca să ajungă acolo unde FC Maramureș se află deja, este cel puțin straniu, deși, mai adecvat ar fi fi să spun că aici avem de-a face cu un tembelism cronic. Să cheltuiești bani grei încă doi ani, ca să ai ceea ce acuma posezi, e chiar comic. Din câte am auzit, echipa băimăreană va evolua de acum înainte pe Stadionul ”Viorel Mateianu”. Asta rezolvă doar o parte din problemele existente. Înconjurați de indiferența autorităților locale, jucătorii și antrenorii, tot ca și printre străini se vor simți în continuare. (grigore ciascai)
Iată rezultatele înregistrate în etapa a 5-a din Liga 2. Damila Măciuca și Sportul Studențesc au continuat forma excelentă și se află la șefia celor două serii.
SERIA 1
Unirea Slobozia – Sportul Studentesc 0-3 (Lazar ’23, Serban ’70, Dobre ’83)
CS Buftea – Delta Tulcea 2-1 (Dumitrescu ’10, Gafita ’90 / Sin ’60)
Dinamo II Bucuresti – FC Botosani 1-2 (Cristea ’43 / Poverlovici ’35, Carjan ’72)
Dunarea Galati – Rapid CFR Suceava 1-0 (Cucu ’52)
Chindia Targoviste – CS Otopeni s-a incheiat 0-0. CF Braila – Sageata Navodari se va disputa duminica.
SERIA 2
CSM Ramnicu Valcea – Vointa Sibiu 3-0 (Stoica ’68, Vasile ’82, Plecanciuc ’85)
Luceafarul Oradea – FCMU Baia Mare 2-1 (Rosu ’12, Ianc ’27 / Pop ’80)
Damila Maciuca – FC Bihor Oradea 2-0 (Voinea ’40, ’63)
Unirea Alba Iulia – CS Mioveni 3-1 (Istrate ’17, Petrescu ’59, Mandrusca ’62 / Dica ’68)
Duminica se vor disputa meciurile FC Olt – UTA Arad si Corona Brasov – ACS Poli Timisoara