Intrarea “în adormire” a liberalilor, ca şi a celorlalte partide “istorice”, după reprimarea şi scoaterea lor brutală din viaţa politică românească de către regimul de import al dictaturii proletariatului, pare a nu se mai sfârşi, nici după mai bine de două decenii de la reafirmarea pluripartidismului în România noului veac.
“Lupii tineri”, declaraţi liberali, nu au suportat superioritatea şi tutela trufaşă, vădit afişate de veteranii mişcării liberale clandestine în ţară şi destul de strâns controlate şi în străinătate, cochetând cu ideea facţiunilor şi a aripilor, pe care şi le-au frânt chiar din momentul în care au încercat să-şi ia zborul.
Cea mai recentă trădare serioasă a mişcării a venit din partea unei reprezentative grupări scizioniste, care, “la ordin”, s-a alăturat democraţilor fesenişti, oferindu-le acestora iluzia că ei, cu lideri dintre cei mai ataşaţi mental sistemului politic secret din trecut, chiar pot să reprezinte “dreapta”.

Cu apetenţa nereprimată pentru cât mai intime conexiuni în sferele triadei oculte (masonerie – servicii secrete – reţelele transnaţionale ale economiei negre), liberalii, dincolo de câteva zvâcniri izolate, sunt încă ezitanţi în afirmarea unei identităţi puternice şi nu prea par hotărâţi să valorifice tradiţiile istorice ale liberalismului, pentru care România i-a aşezat la locul meritat în istoria ei.

Lungul somn al liberalilor nu este, din păcate, chiar o expresie figurativă. Aşa bunaoară, dacă avem în vedere conduita unor demnitari liberali, nu vom putea să nu ne întrebăm dacă ei realizează care le sunt responsabilităţile şi îndatoririle aferente portofoliilor încredinţate.

Prima secvenţă. În însorita zi de 14 septembrie curent, la ora 10.00, pe terasa unui bar al Hotelului Radisson, de pe Calea Victoriei, un domn elegant şi proaspăt ferchezuit îşi serveşte cafeluţa şi-şi savurează trabucul scump. Dacă nu l-am fi recunoscut pe ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, am fi crezut că bărbatul, grăbit de toamna vieţii, a ieşit să-şi încerce şarmul pe seama vreunei platinate dornice să ostoiască singurătatea aleşilor noştri, “prizonieri” ai cantonamentului politic din fostul Hotel Bucureşti. Unul dintre cele mai bine înzestrate “tehnico-operativ”, atât în trecut, cât şi în prezent. Dată fiind ora la care ministrul îşi satisfăcea tabietul, gândul ne duce către supoziţia unui ciclu circadian dereglat, ceea ce ar putea explica şi numeroasele dereglări din activitatea tuturor categoriilor de transporturi: feroviare, rutiere şi aeriene. Căci de grija celor navale este uşurat, graţie unui predecesor în funcţie, Traian Băsescu. De la locul nevinovatei plăceri, ministrul a plecat la şedinţa CSAT, unde, potrivit propriei relatări, s-a plictisit şi s-a jucat cu “tableta”, transmiţându-şi impresiile “în timp real” prietenilor internauţi. Ce să creadă contribuabilii şi alegătorii? Că un aşa ministru vine de la un aşa partid.

A doua secvenţă. Marţi, 9 octombrie curent, un ambasador avea stabilită, la ora 15.00, audienţă la Ministerul Economiei. Punctual, aşa cum eticheta diplomatică o cere, la ora convenită, reprezentatul ţării în cauză a fost la cabinetul ministrului. Acesta, însă, lipsea şi nici nu lăsase vorbă…
O secretară surprinsă ca de o apariţie neaşteptată a îngăimat ceva, nici ea nu mai ştie ce, iar ambasadorul a plecat, cum a şi venit.
O asemenea întâmplare nu poate rămâne nesancţionată, cel puţin în memoriile ambasadorului, atunci când va contura portretul, nu al unui ministru neserios, ci al ţării în care a fost acreditat.
Dacă întâmplarea este întocmai cum ne-a fost relatată, ea ridică mai multe semne de întrebare şi în legătură cu protocolul audienţelor diplomatice la ministerul în cauză, cu gestionarea agendei zilnice a ministrului, ba chiar şi în ceea ce priveşte accesul pesoanelor străine în incintă. Dar, din nou, un aşa ministru nu vine tot de la un aşa partid?!

Secvenţa a treia. Recidivist ca minstru, Radu Stroe ne-a obişnuit ca din toate ipostazele sale ministeriale să se lanseze în declaraţii parcă anume calculate, ca să-l vedem aşa cum nu este, dar îşi doreşte foarte mult să fie. De la episodul “dosărelului roşu”, înmânat de Băsescu la o precedentă depunere de jurământ ca minstru, Radu Stroe este un alt om. Şi, parafrazăndu-l pe Grigore Moisil, fiecare alt om are dreptul la încă o încercare. Şi cum încercarea moarte nu are… şi apetitul domnului Stroe pentru formele (vorbele) goale poate fi nesfârşit. Un aşa ministru, de la ce partid?!

Secvenţa a patra. Distinsa doamnă Mariana Câmpeanu, deţinătoare a portofoliului Ministerului Muncii şi invitată aproape permanentă a unor emisiuni la televiziune, a apărut zilele trecute în jenanta ipostază de a nu şti în ce stadiu al procesului legislativ se află un proiect de lege pe care l-a iniţiat. Legea se află la una din camere, iar doamna ministru îl acuză pe Traian Băsescu ca tergiversează promulgarea. Cu toate scuzele doamnei ministru, întâmplarea în sine nu poate fi disociată de incongruenţa şi superficialitatea strategiei, tacticii şi practicii politice a partidului pe care îl reprezintă în guvern.

Secvenţa a cincea. Aflat în centrul unei intense campanii de presă, ex-liberalul Mihai Răzvan Ungureanu, marea speranţă a PNL-ului care l-a propulsat, în anul 2005, ministru de Externe, ne apare azi în ipostazele caricaturale ale unuia dintre cele mai dezagreabile personaje zugrăvite de Nicolae Filimon în romanul “Ciocoii vechi şi noi”, cunoscut şi cu titlul “Ce naşte din pisică şoareci mănâncă”. Să nu ne spună cineva că partidul l-a susţinut ca ministru de Externe fără a-i cunoaşte şi aprecia suma calităţilor şi competenţelor sale, căci un partid aşa serios nu se hazarda în a încredinţa relaţiile externe ale ţării oricărui impostor. Dimpotrivă, a văzut în MRU esenţa pură a Partidului Naţional Liberal.

Asemenea exemple, care nu sunt nici pe departe singurele, nu pot să nu conducă, în raţionamentele simple şi sincere ale alegătorilor, la comparaţii şi asocieri ale liberalismului cu libertinismul, cu liberul arbitru, cu hazardul şi iresponsabilitatea.

În contextul actualelor scandaluri, parcă în cascadă, generate de combinaţiunile oculte ţesute în chestiunea privatizărilor şi luând aminte la învăţăturile istoriei, una dintre misiunile fundamentale ale statului naţional român actual este prevenirea exceselor liberalismului.

Trebuie, de asemenea, să ne întrebăm de ce în Europa, numai în România mai există un partid liberal nereformat, prizonier al ideilor mentorului său Mazar Paşa?*
Liberali, treziţi-vă!

* Stephen Bartlett Lakeman, cunoscut sub numele de Mazar Paşa (1823 – iulie 1897), ofiţer britanic, participant la Războiul Crimeii, în ale cărui case din Bucureşti Mihail Kogălniceanu, I.C. Brătianu şi C.A. Rosetti au realizat, în 1875, coaliţia de la Mazar-Paşa, constituind Partidul Naţional Liberal.

Aurel I. Rogojan